Florin Cîțu: La Euro 2020, pe stadion vor fi doar persoane vaccinate
Telex » Știri
6 mai 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi, la Constanța, că la meciurile din cadrul Euro 2020 pe care România le va găzdui va fi permisă prezența spectatorilor vaccinați. „Aceasta a fost propunerea pe care am primit-o de la UEFA pentru spectatorii care vor fi în stadion să fie doar persoane vaccinate. Aceasta a fost soluție pe care ne-a trimis-o UEFA”, a declarat Florin Cîțu, citat de Mediafax. Premierul a precizat că este de acord cu propunerea UEFA.
România va găzdui, în luna iunie, cinci meciuri din cadrul Euro 2020.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc