Florin Cîțu: Lucrăm la un pachet de măsuri pentru repornirea economiei
Telex » Știri
16 aprilie 2020
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat că se lucrează la un pachet semnificativ de măsuri pentru repornirea economiei, care va apărea după terminarea stării de urgenţă, informează Agerpres. Astfel, cu prilejul prezentării primei rectificări bugetare din 2020, Florin Cîţu a subliniat că scopul acestei rectificări este de a pune bani la dispoziţia Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru a trece peste criza din sănătate dar şi pentru a menţine capacitatea de producţie în economie funcţională. „O rectificare bugetară care vine să susţină primul pachet pe care l-a adoptat acest guvern de susţinere a economiei. Al doilea pachet la care lucrăm, pentru repornirea economiei, va apărea după terminarea stării de urgenţă. Este un pachet semnificativ, la fel de important ca acela pe care l-am făcut şi în această perioadă. Acum vrem să vedem efectele acestor măsuri, pe care le vom vedea în următoarele zile. Deja ştiu că au început să se facă plăţi pentru şomaj tehnic. Vineri începe cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani, IMM Invest, care este un program la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri. Este o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană şi este singura în acest moment. Lucrurile vor evolua în această direcţie”, a spus Florin Cîţu.
Ministrul a precizat, de asemenea, că măsurile pentru stimularea economiei adoptate până în prezent reprezintă 3% din PIB. La prima rectificare bugetară din acest an, deficitul creşte la 6,7% din PIB.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc