Florin Cîțu: Normele de aplicare a ordonanței care permite suspendarea ratelor la bancă vor fi adoptate luni sau, cel mai târziu, joi
Telex » Știri 27 martie 2020
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, precizează că ordonanța care permite suspendarea ratelor la bancă este una unică în Europa, deoarece se referă la toți debitorii, persoane fizice și persoane juridice, informează Mediafax. Ministrul precizează că prin actul normativ se aplică suspendarea pentru o perioadă de până la 9 luni, deci între 1 și 9 luni. „Iarăși este un lucru important de ținut minte, pentru că sunt mai multe țări care o fac pe 3 luni, pe o lună ș.a.m.d. Vom veni cu normele de aplicare foarte rapid, luni, sper, în ședință de Guvern, dacă nu cel mai târziu joi, ca să le avem și să putem să pornim. Am văzut că lumea este îngrijorată că mai sunt două sau trei săptămâni până la sfârșitul perioadei stării de urgență. Vă spun de pe acum că dacă este nevoie vom prelungi perioada pentru cererile de suspendare și după perioada stării de urgență. Deci, vom vedea cum evoluează lucrurile, nu vă îngrijorați, putem să extindem această perioadă”, susține ministrul Finanțelor. „În ordonanță nu scrie nimic despre comisioane, comisioanele sunt susținute pe toată perioada de sistemul financiar-bancar, iar faptul că băncile nu primesc aceste rate pentru această perioadă înseamnă că trebuie să se finanțeze din piață cu dobândă și această dobândă este susținută tot de bănci. Nu este nimic în această ordonanță despre aceste costuri”, a menţionat Florin Cîţu.
„Ce se va întâmpla după ce trece perioada aceasta, din ianuarie 2021, vom vedea atunci și dacă este nevoie vom interveni atunci să susținem pe cine trebuie susținut”, a adăugat ministrul.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane