Florin Cîțu: Proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil în sistemul energetic a fost dezbătut în Guvern în primă lectură
Telex » Știri 14 ianuarie 2021
Guvernul a dezbătut, în primă lectură, proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil din sectorul energetic, proiectul urmând să meargă spre avizare la ministere şi apoi să fie transmis Parlamentului, a precizat premierul Florin Cîţu, citat de Agerpres. „Acest proiect merge acum la ministere pentru avizare şi după aceea va merge în Parlament. Este o transpunere de directivă”, a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria.
Proiectul de lege discutat de Guvern (pe care CECCAR Business Magazine l-a prezentat pe larg aici) vizează stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru