Florin Cîțu: Revenirea deficitului bugetar la 3% va avea loc în 2024
Telex » Știri 11 februarie 2021
Creșterea economică în 2021 este estimată la 4,3%, iar investițiile vor crește, potrivit proiectului de buget, până la 61 de miliarde de lei, a anunțat Florin Cîțu, citat de Mediafax. „Creșterea economică este estimată pentru 2021 la 4,3%, este estimată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, cu un PIB nominal intern brut de 1.116 miliarde lei”, a declarat premierul. Acesta a spus că revenirea deficitului la 3% se va face în baza unui program pe 4 ani, menit să stabilizeze finanțele publice. „Revenirea la 3% se face în 2024”, a precizat Florin Cîțu.
Totodată, premierul a anunțat o reducere de 50% la transportul feroviar pentru studenți și a menţionat că nu vede aici „un capăt de țară”, în contextul în care aproape nicio țară nu oferă gratuitate. El a adăugat că s-a uitat și la ce se întâmplă în restul Europei și a oferit câteva exemple ale unor „țări dezvoltate”. Astfel, Austria oferă studenților o reducere de 60%, iar dacă aceștia călătoresc în grup, adulții și însoțitorii călătoresc gratuit. „În Belgia studenții au până în 50% reducere putând să aleagă într-o gamă largă de oferte, în Bulgaria studenții până în 26 de ani au 50% reducere, în Cehia elevii și studenții între 18 și 26 de ani au reducere de 75%, în Croația studenții au reducere de 50% la un număr nelimitat de călătorii, în Estonia studenții au 30%, în Finlanda 30%, studenții și elevii au reducere în Franța de 50% reducere în transportul feroviar. În Grecia nu există reduceri generale, în Irlanda reducerile variază între 40% și 50 %, în Italia tinerii până în 30 de ani, deci nu doar studenții, beneficiază de o reducere între 30% și 50%. În Luxemburg au transport gratuit, în Polonia 51% reducere, Portugalia 25%”, a afirmat premierul. Potrivit acestuia, România era până acum țara în care se afla în afara acestui sistem.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național