Florin Dragu (BNR): Prețurile locuințelor au continuat să crească în România; avans de 5,5% în primul trimestru al anului
Telex » Știri 9 septembrie, 9:37
Prețurile locuințelor în România au crescut cu 5,5% în primul trimestru al anului, peste media Uniunii Europene și a zonei euro, înregistrând însă o evoluție mai puțin pronunțată comparativ cu economiile similare din regiune, a declarat, la un eveniment de specialitate, Florin Dragu, șef serviciu Direcția Stabilitate Financiară din Banca Națională a României (BNR), citat de Agerpres. „Prețurile locuințelor au continuat să crească în România. Această dinamică se situează peste media Uniunii Europene și a zonei euro, dar observăm o evoluție cumva mai puțin pronunțată comparativ cu economiile similare din regiune. Și practic, în România avem o dinamică de 5,5% la primul trimestru al anului, în timp ce în țări precum Polonia ritmul este de 18%, în Bulgaria 16%, iar în Ungaria undeva la 7%. Iar această dinamică este determinată în principal de evoluțiile pe segmentul locuințelor noi, unde ritmul de creștere este undeva la 12% în timp ce pe palierul locuințelor existente prețurile au avut un ritm ceva mai moderat, cam 2%”, a spus Florin Dragu.
Referitor la accesibilitatea locuințelor, el a afirmat că prețul mediu pentru tranzacțiile aferente locuințelor noi în București se menține la nivelul cel mai scăzut, comparativ cu alte capitale europene.
„Acest preț mediu este undeva la 1.700 euro pe metru pătrat. Observăm și un decalaj mai redus comparativ cu media națională, prețul fiind undeva la 1.500 euro pe metru pătrat. Spre comparație, la polul opus, în Paris, prețul mediu pe metru pătrat depășește 14.000 euro. Și aici avem și un decalaj mult mai mare comparativ cu media națională, undeva la 4.500 euro. Ceea ce determină această dinamică ascendentă a prețurilor, practic avem și factori de ofertă și factori de cerere, așa cum am menționat și anterior. Pe partea de ofertă un factor important este creșterea costurilor de construcție și aici practic vedem o majorare de circa 10% în ultimul în ultimul an. Pe de altă parte, volumul construcțiilor s-a diminuat cu 13% și în contextul acesta locuințele noi terminate, au înregistrat și ele o scădere de 3%. Pe partea de cerere vedem o dinamică ascendentă, în principal determinată de evoluțiile salariale. Câștigul salarial mediu net lunar a crescut în termeni anuali cu circa 13%. Vedem și un interes în creștere, măsurat prin căutările de apartamente de vânzare. Aici undeva ritmul este de 14%, iar pe partea de tranzacții numărul acestora la nivel național s-a majorat cu 11% tot în termeni anuali”, a explicat Florin Dragu.
Acesta a menționat că se observă o concentrare a acestor tranzacții, în condițiile în care aproximativ 60% dintre ele vizează principalele șase centre regionale și în fiecare din acestea se constată dinamici ascendente importante, respectiv 9% în București, 50% în Iași 50% și 14% în Cluj.
Tot din perspectiva accesibilității, Florin Dragu a adăugat că indicatorul preț pe venit ne arată o perioadă medie de achiziție a unei locuințe tipice undeva la 8 ani, cu eterogenități importante în plan regional. Pentru municipiul București, această durată medie este undeva la 6-7 ani, în timp ce în Cluj vedem o durată medie undeva la 11 ani, în condițiile unor venituri salariale mai reduse relativ la valoarea locuințelor, care este cea mai ridicată din țară.
În ceea ce privește accesul la piața creditului, acesta se menține facil, în opinia reprezentantului băncii centrale.
Florin Dragu a vorbit și despre rata de deținere a locuinței în România. Aceasta este cea mai ridicată la nivelul Uniunii Europene, 96% din populația României deținând o în proprietate o locuință, raportat la un nivel mediu de 69% în Uniunea Europeană. Din totalul proprietarilor, aproximativ 2% au un credit ipotecar în desfășurare, față de 25% media Uniunii Europene.
Pe de altă parte, în ultimii ani ponderea achizițiilor prin credit se apropie și chiar depășește media europeană, ajungând la 30%. Potrivit sursei citate, în România există ponderea cea mai ridicată a populației care nu are în gospodărie nici cadă, nici duș, nici toaletă interioară, respectiv 21%, comparativ cu 1,5% în Uniunea Europeană și, de asemenea, un grad ridicat de supraaglomerare.
„Vedem un nivel de conștientizare în creștere la nivelul populației, perspectiva implicațiilor schimbărilor climatice și a orientării către astfel de imobile verzi, cam 19% din creditele acordate în prima jumătate a anului având această destinație climatică. Iar din perspectiva volumului de împrumuturi cu destinație verde cam un ritm de creștere ar fi undeva la 62%. Totuși, avem încă o pondere destul de redusă a acestor tipuri de finanțări în total stoc de împrumuturi, undeva la 8%. Și tot din această perspectivă sectorul bancar este pregătit, are capacitatea, atât din perspectiva lichidității cât și a solvabilității să susțină în continuare dezvoltare a intermedierii financiare, inclusiv din perspectiva aceasta a tranziției verzi”, a subliniat Florin Dragu.
În ceea ce privește riscul de credit, BNR vede o menținere relativ constantă, în condițiile în care riscul de credit este scăzut la nivelul portofoliului de credite ipotecare, cu o rată de performanță de 1,6%. De asemenea, riscul valutar s-a diminuat semnificativ și în prezent există o pondere de numai 13% din credite denominate în valută, comparativ cu 72% în iunie 2015. „Dacă ne uităm pe partea de flux de credite ipotecare, în termeni anuali, creditul în valută este sub 1%”, spune reprezentantul BNR.
Totodată, banca centrală vede și o atenuare a riscului de rată a dobânzii, pe fondul creșterii ponderii creditelor cu dobândă fixă de la 18% la 35%, dar rămâne în continuare o pondere relativ ridicată a creditelor cu dobândă variabilă.
Referitor la perspectivă pentru perioada următoare cu privire la evoluția ratelor de nerambursare, BNR constată o capacitate robustă a populației de rambursare a împrumuturilor ipotecare, iar pentru un an prognoza băncii centrale arată o menținere relativ constantă a probabilității de nerambursare, undeva la 0,2%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc