Florin Georgescu: Legea dării în plată obligă băncile la calcularea de capital suplimentar și poate duce la creșterea neperformanței
Telex » Știri 15 iunie 2016
Instabilitatea legislativă poate conduce la creşterea ratei de neperformanţă în sistemul bancar, având în vedere că simpla publicare a Legii privind darea în plată în Monitorul Oficial duce la creşterea necesarului de capital al instituţiilor de credit, a declarat, astăzi, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu. Potrivit oficialului BNR, doar riscul ca debitorul să nu îşi mai plătească datoria la bancă obligă băncile la calcularea de capital suplimentar. „Măsurile pe care le-a luat BNR pentru ca băncile să îşi reflecte în contabilitate, în rezultatele financiare şi în structura portofoliului în mod corect efectele acestei legi se referă la monitorizarea aplicării corecte a regulamentului European 575/2013, care obligă la calcularea de capital suplimentar, cerinţe de capital suplimentare pentru riscul de credit, riscul de contrapartidă, riscul ca debitorul, beneficiind de această lege, să nu-şi ramburseze integral obligaţiile contractate. Astfel, se schimbă statutul expunerii către debitorii din această zonă, de credite imobiliare, şi se cere băncii mai mult capital pentru că s-a expus către un debitor care poate beneficia de această lege specială. Această situaţie este numai că a apărut legea în Monitorul Oficial”, a explicat Georgescu.
În acest context, reprezentantul instituţiei a spus că BNR a iniţiat întâlniri cu cei patru mai auditori financiari din România, din care a reieşit că dacă un debitor notifică banca referitor la darea în plată, notificarea constituie un eveniment care declanşează pierdere în patrimoniul băncii, creanţa nu se mai realizează integral faţă de ce este reflectat în contabilitate şi, potrivit regulilor contabile internaţionale, se solicită provizioane suplimentare pentru aceste active imobiliare depreciate, ceea ce creează un impact negativ asupra profitabilităţii şi a capacităţii viitoare de creştere a capitalului de către bănci.
Florin Georgescu a subliniat că, pe termen scurt, pentru a ţine sub control nivelul creditelor neperformante, trebuie asigurată stabilitatea şi predictibilitatea cadrului naţional legislativ, racordat total la regimul legislativ din UE, „nu să avem originalităţi contraproductive”.
(Sursa: Agerpres)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial