Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
FMI: Conflictul din Ucraina va testa reziliența sistemului financiar global

FMI: Conflictul din Ucraina va testa reziliența sistemului financiar global

Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022  »  Lumea în care trăim

Invadarea Ucrainei de către Rusia a crescut riscurile la adresa stabilității financiare „pe multiple fronturi” și va testa reziliența sistemului financiar global într-un moment în care dobânzile cresc semnificativ, a avertizat Fondul Monetar Internațional, în raportul său semestrial privind stabilitatea financiară mondială, informează Reuters, preluată de Agerpres. Chiar dacă până acum nu a avut loc un eveniment financiar de importanță globală, sunt mai multe canale prin intermediul cărora conflictul din Ucraina ar putea să se amplifice de-a lungul întregului sistem financiar global, susține FMI. Printre aceste canale se numără expunerile directe și indirecte pe Rusia ale băncilor și instituțiilor non-bancare, perturbările de pe piețele de materii prime, lichiditatea slabă de pe piață și tensiunile de finanțare, atacurile cibernetice și accelerarea utilizării activelor cripto, susține FMI.

„Deși sistemul financiar s-a dovedit rezilient la șocurile recente, șocurile viitoare ar putea să fie mai dăunătoare”, a subliniat FMI. „O modificare bruscă a prețului riscului, rezultând de pe urma unei intensificări a războiului și a escaladării pe cale de consecință a sancțiunilor, ar putea expune și interacționa cu unele vulnerabilități care s-au acumulat în perioada pandemiei, conducând la o scădere semnificativă a prețului activelor”, adaugă FMI. Expunerea băncilor mondiale pe Rusia și Ucraina este una relativ modestă și restricționată doar la câteva bănci europene. Cu toate acestea, nu este clar care este expunerea indirectă a companiilor financiare pe acest conflict, pentru că informațiile dezvăluite nu sunt coerente.

Expunerea indirectă de pe urma unor activități precum investment banking, managementul averilor, finanțarea lanțurilor de aprovizionare, derivative și pasive ar putea fi „semnificativă și ar putea să îi surprindă pe investitori când vor fi dezvăluite”, susține raportul FMI.

În special derivativele sunt o zonă de îngrijorare, potrivit unui director de departament de la FMI, Tobias Adrian. „Cealaltă sursă de îngrijorare sunt piețele private, datoriile private și private equity. Ar putea fi expuneri pe care nu le vedem”, a spus Tobias Adrian.

Raportul FMI precizează și faptul că există doar câteva bănci care oferă finanțare pentru materii prime, ceea ce creează potențial pentru perturbări pe piețele de materii prime. Potrivit lui Tobias Adrian, piața este dominată de cinci case de trading cu materii prime și cinci bănci care acționează ca dealeri, astfel că există riscuri de concentrare pe piețele de materii prime.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.