Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
FMI îndeamnă statele să facă tranziția de la salvarea economiilor la reforme

FMI îndeamnă statele să facă tranziția de la salvarea economiilor la reforme

Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021  »  Lumea în care trăim

Al doilea oficial din conducerea Fondului Monetar Internațional (FMI) a făcut un apel către state să facă tranziția de la salvarea de la colaps a economiilor lor la relansarea reformelor orientate spre stimularea creșterii, în încercarea de a-și consolida perspectivele de revenire și a le face mai sustenabile, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Într-o postare pe blogul FMI, prim-adjunctul directorului general al FMI, Geoffrey Okamoto, a subliniat că pandemia de COVID-19 a întârziat și chiar a inversat unele reforme de stimulare a creșterii iar reluarea acestor reforme le poate ajuta să recupereze producția pierdută în timpul pandemiei.

Reformele care permit o restructurare și lichidare mai rapidă a afacerilor care nu sunt viabile, precum și politicile în domeniul muncii care ajută la recalificarea muncitorilor și îi pregătesc pentru locurile de muncă disponibile pot ajuta la transferul de capital și de muncitori spre acele părți ale economiei mai dinamice și mai promițătoare, a apreciat Okamoto. „Uilizarea momentului actual pentru aceste reforme dificile înseamnă că stimulentele fiscale și monetare care sunt introduse în continuare vor putea fi folosite ca o trambulină spre un viitor mai luminos și mai sustenabil în loc să fie doar o cârjă spre o versiune mai slabă a economiei de dinainte de pandemie", a apreciat Geoffrey Okamoto.

Acest nou apel pentru reforme vine într-un moment în care FMI face la rândul său tranziția dinspre finanțarea fără condiții în regim de urgență pentru combaterea pandemiei spre programele de împrumut mai tradiționale ale Fondului, care cer țărilor beneficiare să îndeplinească anumite reforme.

Experții FMI estimează că reformele în domeniul pieței muncii, serviciilor financiare și produselor ar putea îmbunătăți ritmul anual de creștere a PIB-ului per capita cu peste un punct procentual în economiile emergente și cele dezvoltate pe parcursul următorului deceniu. În plus, țările care vor adopta aceste reforme vor putea să dubleze viteza procesului de convergență cu standardele de viață din economiile avansate, comparativ cu viteza din anii de dinaintea pandemiei, a spus Geoffrey Okamoto.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.