FMI: Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta în mod fundamental economia mondială
Numărul 11, 23-29 mar. 2022 » Lumea în care trăim
Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta întreaga economie mondială, prin încetinirea creșterii economice și majorarea ratei inflației, și ar putea reconfigura în mod fundamental ordinea economică mondială pe termen mai lung, a avertizat Fondul Monetar Internațional (FMI), potrivit Agerpres. Dincolo de suferința umană și fluxul istoric de refugiați, războiul majorează prețurile la alimente și energie, alimentează inflația și erodează valoarea veniturilor, perturbând comerțul, lanțul de aprovizionare și remitențele în țările vecine Ucrainei. De asemenea, erodează încrederea și produce incertitudini în rândul investitorilor, ceea ce scade valoarea activelor, înăsprește condițiile financiare și ar putea duce la ieșiri de capital de pe piețele emergente, se arată într-o postare pe site-ul FMI.
„Conflictul este o lovitură majoră la adresa economiei globale, care va afecta creșterea și va majora prețurile”, avertizează FMI.
Deja instituția cu sediul la Washington anunțase că se așteaptă să revizuiască în scădere precedenta prognoză privind o creștere de 4,4% a economiei mondiale în 2022. În postarea citată, FMI sugerează că ar putea înrăutăți și previziunile privind creșterea regională.
Estimările actualizate ale FMI vor fi publicate pe 19 aprilie.
Țările care au expunere directă din punct de vedere al comerțului, al turismului și al finanțelor vor simți presiunea în creștere, existând și un risc mai ridicat de instabilitate în anumite regiuni, cum ar fi Africa Subsahariană, America Latină, Caucaz și Asia Centrală. În același timp, insecuritatea alimentară va spori probabil în zone din Africa și Orientul Mijlociu, unde țări ca Egipt importă 80% din grâul lor din Rusia și Ucraina, avertizează FMI. Pe termen mai lung, „războiul ar putea afecta în mod fundamental ordinea economică globală și geopolitică prin reconfigurarea lanțului de aprovizionare, a livrărilor de energie, a rețelelor de plăți și a modului în care statele vor regândi deținerile valutare”, apreciază FMI.
Instituția se așteaptă la recesiuni profunde în Rusia și Ucraina și estimează că Europa s-ar putea confrunta cu perturbări ale importurilor de gaze naturale și ale lanțului de aprovizionare.
Europa de Est, care a absorbit cea mai mare parte din cele trei milioane de refugiați ucraineni, se va confrunta, ca rezultat, cu costuri de finanțare mai ridicate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial