FMI salută propunerea SUA privind un impozit minim pe profitul companiilor, valabil la nivel global
Telex » Știri 26 mai 2021
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat propunerea oficialilor americani privind un impozit minim de 15% pe profitul companiilor, valabil la nivel global, subliniind că acesta va permite țărilor să investească mai mult în domenii esențiale precum educația, sănătatea sau infrastructurile, informează AFP, preluată de Agerpres. „A existat o propunere pentru un impozit care mergea până la 21%. La final, cifra ar urma să fie puțin mai mică decât aceasta”, a apreciat Kristalina Georgieva într-un interviu acordat Washington Post. Însă orice impozit mai mare decât rata actuală de impozitare a multinaționalelor, care în numeroase țări este de „10% sau chiar mai puțin, ar fi benefic”, a adăugat Georgieva.
Directorul general al FMI a reamintit că instituția pe care o conduce este de mult timp favorabilă introducerii unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global. „De ce? Pentru că astfel nu va mai exista o cursă în jos și mai puțin evaziune fiscală, ceea ce înseamnă mai mulți bani în vistieria statelor pentru investiții în educație și sănătate, în infrastructuri, în domeniul digital, în toate domeniile utile... în care trebui să investim mai mult”, a detaliat Georgieva.
Cu toate acestea, oficialul FMI a recunoscut că introducerea unui astfel de impozit valabil la nivel gobal va fi deosebit de dificil pentru că ar trebui găsit un consens cu privire la „nivelul ideal”, adică acela care este benefic atât pentru economia mondială, dar satisface și autoritățile fiscale din fiecare țară.
Ideea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global este mai veche, un prim acord pentru lansarea unei astfel de inițiative fiind anunțat în 2015, la Lima, de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Discuțiile cu privire la acest subiect continuă să se deruleze sub egida OECD. Cele aproape 140 de țări implicate în discuțiile cu privire la acest subiect speră să ajungă la un acord până la mijlocul acestui an, însă Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care găzduiește negocierile, a sugerat că este posibil ca un acord să fie finalizat abia în luna octombrie.
Kristalina Georgieva a subliniat cât de complex este acest dosar, deoarece, după ce se va ajunge la un acord cu privire la un anumit nivel al impozitului, el va trebui să fie pus în practică și să fie colectați banii. „Ar trebui să susținem țările în curs de dezvoltare pentru ca acestea să își consolideze administrațiile fiscale, deoarece existența unei rate de impozitare fără colectare nu rezolvă problema finanțelor publice”, a menționat directorul FMI.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial