FMI: Sectorul privat trebuie să-și asume povara investițiilor pentru combaterea schimbărilor climatice

FMI: Sectorul privat trebuie să-și asume povara investițiilor pentru combaterea schimbărilor climatice

Telex » Știri 3 octombrie 2023  

Majoritatea investițiilor anuale de 2.000 miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare necesare până în 2030 vor trebui să vină de la sectorul privat, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internațional, avertizând că guvernele riscă datorii ridicate dacă încearcă să ajungă la obiectivele climatice cu fonduri publice, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Finanțarea climatică va fi unul dintre subiectele dominante la reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale (BM) care au loc săptămâna viitoare în Maroc, iar în două capitole din viitorul Raport de stabilitate financiară și monitorizare fiscală globală (GFSR) se arată necesitatea de a pregăti măsurile necesare pentru ca investitorii privați să-și asume povara.

Deja finanțele guvernelor din țările în curs de dezvoltare și economiile emergente sunt afectate de efectele pandemiei, ale războiului din Ucraina, de secetă și dezastre naturale.

Din investițiile anuale de 5.000 miliarde de dolari la nivel global necesare până în 2030 pentru îndeplinirea obiectivelor de emisii nete zero, 2.000 miliarde de dolari vor trebui realizate de țările în curs de dezvoltare și economiile emergente.

În raportul FMI se estimează că sectorul privat va trebui să furnizeze 80% din aceste investiții. Excluzând China, această pondere ajunge la 90%, ținând cont de amplele resurse de stat ale Beijingului.

Dependența de cheltuielile publice pentru a finanța investițiile de decarbonizare ar duce la datorii masive, posibil de până la 45% - 50% din PIB pentru multe economii emergente care au emisii ridicate, avertizează FMI.

"Previzionăm că majorarea investițiilor publice va fi, totuși, limitată, și, prin urmare, sectorul privat va trebui să aibă o contribuție majoră pentru realizarea investițiilor masive pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare și economiile emergente", se arată în raport.

În timp ce sunt în creștere fondurile de investiții dedicate mediului, oamenilor și guvernanței (ESG), fondurile dedicate impactului climatic, inclusiv pentru renunțarea la sursele cu emisii ridicate, sunt ridicate. Autoritățile de reglementare trebuie să înăsprească reglementările pentru ESG, pentru a le alinia mai bine cu obiectivele climatice, apreciază FMI.

De asemenea, instituția recomandă țărilor să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți investițiile pentru combaterea schimbărilor climatice întărind fundamentele macroeconomice și extinzând piețele interne de capital, în vederea îmbunătățirii ratingurilor de credit.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.