MyWIZ, secretul contabililor de succes
FMI trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea gradului de îndatorare a companiilor

FMI trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea gradului de îndatorare a companiilor

Numărul 40, 22-28 oct. 2019  »  Lumea în care trăim

Nivelul redus al dobânzilor încurajează companiile să îşi asume un nivel al datoriilor care riscă să devină o bombă cu ceas în valoare de 19.000 de miliarde dolari în eventualitatea unei noi recesiuni globale, a subliniat Fondul Monetar Internaţional, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres. În raportul său bi-anual „Global Financial Stability Report”, FMI a apreciat că stimulentele furnizate de băncile centrale din întreaga lume au avut ca efect secundar încurajarea firmelor să se împrumute mai mult, chiar dacă multe companii ar avea probleme în a-şi rambursa datoriile. Potrivit FMI, aproape 40% din datoriile companiilor din marile economii vor fi imposibil de rambursat în situaţia unei crize globale.

„Deşi condiţiile financiare relaxate au sprijinit creşterea economică şi au ajutat la ţinerea sub control a riscurilor pe termen scurt, ele au încurajat, de asemenea, o asumare de riscuri şi o acumulare a vulnerabilităţilor financiare”, se arată în raportul FMI.

Rezerva Federală americană a redus de două ori în acest an dobânda de bază, iar alte importante bănci centrale, precum Banca Centrală Europeană şi Banca Japoniei, au menţinut dobânzile în zona negativă pentru a stimula creditarea. „Căutarea de randamente într-un mediu de dobânzi scăzute a dus la evaluări exagerate pe active riscante, ceea ce creşte posibilitatea unor ajustări bruşte şi semnificative a condiţiilor financiare”, se arată în raportul instituţiei financiare. Concret, FMI estimează că, dacă următoarea criză globală va fi doar pe jumătate pe cât a fost de gravă criza din 2008-2009, datorii ale companiilor în valoare de 19.000 de miliarde de dolari ar putea fi „în pericol”, un termen care, potrivit FMI, înseamnă datorii aparţinând unor firme ale căror câştiguri nu pot acoperi serviciul datoriilor.

De asemenea, FMI a atras atenţia asupra faptului că nivelul redus al dobânzilor a dus la creşterea cererii pentru datorii în economiile emergente şi de frontieră, în cazul cărora datoria externă a urcat la 160% din exporturi, comparativ cu 100% în 2008. În eventualitatea unei crize de amploare, ar putea fi dificil de susţinut sau de rostogolit aceste datorii, susţine FMI.

Pentru a se proteja de aceste riscuri, FMI cere factorilor de decizie să menţină o reglementare şi o supervizare financiară „robustă şi riguroasă” şi, de asemenea, să activeze instrumentele macroprundenţiale precum rezervele de capital contraciclice. De asemenea, FMI a apreciat că decidenţii trebuie să pună la punct „urgent” instrumente mai bune pentru a monitoriza riscurile în sectorul corporate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.