MyWIZ - Business în cloud
FNGCIMM: 18.372 de întreprinderi mici și mijlocii erau înscrise pe platforma IMM Invest la 20 octombrie

FNGCIMM: 18.372 de întreprinderi mici și mijlocii erau înscrise pe platforma IMM Invest la 20 octombrie

Telex » Știri 22 octombrie 2021  

Pe platforma IMM Invest erau înscrise 18.372 de întreprinderi mici și mijlocii la data de 20 octombrie, din care 2.700 pe Agro IMM Invest, a anunțat Dumitru Nancu, director general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres. „La 20 octombrie (…) vreau să vă spun că pe platforma noastră IMM Invest aveam 18.372 de întreprinderi mici și mijlocii înscrise, pe lângă celelalte 26.000 de anul trecut care au fost finanțate. Din acest pachet de 18.372, 2.700 sunt pe Agro Invest, restul sunt IMM Invest”, a spus Dumitru Nancu, la un eveniment de specialitate. El a subliniat că, în acest moment, doar pe IMM Invest există 13.000 de garanții aferente creditelor, iar numărul lor crește cu 500 de garanții pe zi. Acestea însumează 10 miliarde de lei plătiți IMM-urilor, iar garanția atașată este de 8,2 miliarde de lei.

Potrivit sursei citate, cele 26.000 de IMM-uri care au accesat programul anul trecut au reușit să mențină 495.000 de locuri de muncă.

Dumitru Nancu a precizat că la Registrul Comerțului sunt 700.000 de întreprinderi înregistrate, dintre care 485.000 sunt active. La începutul programului IMM Invest, una din patru firme era bancabilă, la închiderea programului două din patru firme erau bancabile, iar anul acesta s-a ajuns ca trei din patru firme să fie bancabile, a menționat directorul general al FNGCIMM.

În ceea ce privește programul Agro IMM Invest, Dumitru Nancu a afirmat că solicitările au fost de 4 miliarde de lei, din care s-au plătit 2,5 miliarde de lei, și garantate 1,4 miliarde de lei. Din punct de vedere al codurilor CAEN al firmelor care accesează programul, pe primul loc se situează cultivarea cerealelor, pe locul doi activitatea în ferme mixte, iar pe trei fabricarea pâinii.

Pentru acest an, directorul general al FNGCIMM estimează că cele două programe vor ajuta la menținerea a 450.000 de angajați. Prin cele două programe, anul trecut și anul acesta au fost plătite ajutoare de stat în valoare de un miliard de lei, a adăugat el.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.