FNGCIMM acordă sprijin companiilor şi sectorului financiar prin preluarea parţială a riscurilor de credit

FNGCIMM acordă sprijin companiilor și sectorului financiar prin preluarea parțială a riscurilor de credit

Telex » Știri 18 martie 2020  

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) poate acorda sprijin companiilor şi sectorului financiar prin preluarea parţială a riscurilor de credit, facilitând în acest fel accesul la finanţare în condiţii şi la costuri cât mai avantajoase pentru reducerea impactului COVID-19 asupra mediului de afaceri, informează Agerpres. Astfel, potrivit unui comunicat al Fondului, finanţarea investiţiilor sau a activităţii curente a IMM-urilor, pe perioade scurte, medii sau lungi, se poate face solicitând băncilor partenere accesarea garanţiilor financiare oferite de FNGCIMM. Procesul de acordare va fi simplu şi rapid, pe baza aceleiaşi documentaţii solicitate la acordarea creditului, fără alte deplasări sau costuri suplimentare.

„Garanţiile financiare sunt instrumente anticiclice intens utilizate în atenuarea şocurilor economice asupra mediului antreprenorial, cu efecte semnificative în perioadele de criză şi post-criză, iar din această perspectivă îi asigurăm pe toţi beneficiarii şi partenerii noştri că FNGCIMM oferă un parteneriat solid pentru continuarea activităţii companiilor. Transmitem acelaşi mesaj de susţinere şi pentru clienţii noştri, care au achiziţionat Prima Casă, Prima Maşină sau au accesat programul guvernamental «Investeşte în tine»”, a declarat Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.

FNGCIMM SA-IFN este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar, şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

Instituţia colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.