FNGCIMM: Finanțatorii programului „Noua Casă” 2021 acceptă dosare începând de astăzi
Telex » Știri 26 martie 2021
Instituţiile de finanţare ale programului „Noua Casă” primesc, începând de vinastăzi, dosare pentru ediţia din acest an a programului, a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), într-un comunicat citat de Agerpres. Guvernul a aprobat plafonul de garantare a programului Noua Casă 2021, în valoare de 1,5 miliarde de lei, iar Ministerul Finanţelor a diminuat comisionul de administrare, de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanţiei, se menţionează în comunicat.
Totodată, FNGCIMM a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanţiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent, potrivit comunicatului. Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor, urmând ca aplicaţia informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank.
Directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu, a menţionat că plafonul de garantare existent în acest an acoperă solicitările a peste 18.000 de aplicanţi. „Programul Noua Casă îşi păstrează şi în anul 2021 principalele avantaje majore, faţă de orice alt credit ipotecar: avansul minim, dobânda avantajoasă şi garanţia de stat. Plafonul de garantare pe care îl avem la dispoziţie anul acesta va răspunde solicitărilor a peste 18.000 aplicanţi în program. Având în vedere particularităţile acestui an, Guvernul a decis diminuarea comisionului de administrare, pentru a uşura sarcina tuturor românilor care au apelat la un credit ipotecar cu garanţie de stat. Programul Noua Casă este cel mai eficient instrument anticiclic aplicat sectorial de către Guvernul României, având în vedere că 3 din 4 credite ipotecare, din totalul creditelor acordate de către sistemul bancar, sunt accesate prin program. În timp ce soldul garanţiilor Prima Casă şi Noua Casă, aflate în portofoliul FNGCIMM, începând cu anul 2009, a ajuns la un număr de peste 275.000, cu o valoare totală de 24,5 miliarde lei ce susţin finanţări de 50 miliarde lei, rata de default se menţine subunitară, la 0,30%”, a afirmat Dumitru Nancu.
În anul 2020, FNGCIMM a acordat prin programele Prima Casă şi Noua Casă un număr de 16.102 garanţii, pentru credite de aproximativ 3,6 miliarde lei, potrivit comunicatului Fondului.
De la lansarea programului Noua Casă, în trimestrul III 2020, au fost acordate 7.882 garanţii, care susţin finanţări în valoare de 1,95 miliarde de lei. La acestea se adaugă 2.188 promisiuni de garantare, emise în anul 2019-2020, în valoare de 299.201.680 lei, din care 213 promisiuni de garantare au fost deja onorate până la 15 martie 2021, se precizează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice