Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
FMI estimează o nouă încetinire a economiei mondiale în trimestrul al treilea

FMI estimează o nouă încetinire a economiei mondiale în trimestrul al treilea

Numărul 37, 21-27 sep. 2022  »  Lumea în care trăim

Riscurile în jos continuă să domine perspectivele economice mondiale, iar unele țări ar urma să intre în recesiune în 2023, dar este mult prea devreme să spunem dacă va avea loc o recesiune globală extinsă, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului Monetar Internațional, Gerry Rice, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Gerry Rice le-a spus jurnaliștilor că cele mai recente date statistice arată spre o nouă încetinire a activității economice în trimestrul al treilea, având în vedere inflația ridicată, problemele de-a lungul lanțurilor de aprovizionare și înăsprirea condițiilor de pe piața financiară, dar nu a oferit detalii cu privire la o nouă revizuire a perspectivelor economiei mondiale în următorul raport ce va fi publicat de FMI.

În luna iulie, FMI și-a revizuit, în jos, estimările privind avansul economiei mondiale, până la 3,2% în 2022, și la 2,9% în 2023. Instituția financiară va da publicității luna viitoare un nou raport World Economic Outlook (WEO).

„În mod clar, ceea ce am caracterizat ca o încetinire a economiei mondiale s-a intensificat în ultimele luni și săptămâni”, a spus Gerry Rice, la o conferință de presă virtuală. Potrivit acestuia, continuarea restricțiilor din cauza COVID-19 și problemele din sectorul imobiliar afectează activitatea economică în China, în timp ce aprecierea dolarului are implicații pentru multe țări.

„Riscurile în jos continuă să domine perspectivele și există foarte multă incertitudine care trebuie luată în calcul. Ne așteptăm ca unele țări să se confrunte cu o recesiune în 2023. Este mult prea devreme să spunem dacă va fi o recesiune globală extinsă”, a declarat Gerry Rice. Potrivit acestuia, chiar dacă din punct de vedere tehnic, unele țări nu sunt în recesiune, pentru mulți oameni din întreaga lume situația actuală se va resimți exact ca o recesiune.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.