România a aderat la Standardul Special de Diseminare a Datelor – Plus, realizat de FMI
Numărul 42, 5-11 nov. 2019 » Direct de la sursă
De la începutul lunii noiembrie, România se înscrie în grupul select al țărilor avansate din punctul de vedere al diseminării informațiilor statistice care au îndeplinit cerințele de aderare la Standardul Special de Diseminare a Datelor - Plus (SDDS-Plus), solicitat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). „Prin acesta, așa cum transmite Departamentul de Comunicare al FMI, datele României sunt preluate și publicate în Buletinul Informativ al Standardelor de Diseminare, ceea ce atestă capacitatea statisticii oficiale românești de a produce în timp util date fiabile și cuprinzătoare în măsură să reflecte evoluțiile economice și financiare ale ţării noastre într-un mediu de integrare continuă”, se precizează într-un comunicat al INS.
Potrivit aceleiaşi surse, directorul Departamentului Statistică al FMI, Louis Marc Ducharme a subliniat că „diseminarea noilor seturi de date în cadrul SDDS Plus va fi de neprețuit în promovarea unei înțelegeri mai profunde și a unor evaluări cu un grad mai ridicat de informare, a performanței sectorului financiar din România, a legăturilor transfrontaliere și financiare precum și a vulnerabilităților economiei la șocuri”.
Standardele de Date au fost introduse în practica Sistemului de Diseminare dezvoltat de FMI în urmă cu peste două decenii pentru a spori transparența datelor provenite din țările membre și pentru a promova sisteme statistice solide, inițial prin SDDS (1996) și ulterior, prin SDDS Plus (2012) și Sistemul General Îmbunătățit de Diseminare a Datelor (e-GDDS - 2015).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național