Gita Gopinath (FMI) avertizează asupra riscurilor ca inteligența artificială să perturbe semnificativ piața muncii
Numărul 23, 14-20 iun. 2023 » Conectarea la era digitală
Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internațional, a avertizat asupra "unor perturbări majore pe piața forței de muncă" provocate de inteligența artificială (AI) generativă și a cerut autorităților să adopte rapid reguli pentru a reglementa tehnologia, a anunțat publicația britanică Financial Times (FT), transmite Reuters, preluată de Agerpres. "Este nevoie ca guvernele, instituțiile și autoritățile să se miște rapid pe toate fronturile, în privința reglementării, dar și în ceea ce privește pregătirea pentru probabile perturbări majore pe piața forței de muncă", a declarat Gopinath, într-un interviu acordat FT.
Oficialul a pledat, de asemenea, pentru sporirea măsurilor de protecție socială pentru angajații afectați de adoptarea AI și adoptarea unor măsuri fiscale care să nu recompenseze firmele ce înlocuiesc muncitorii cu utilaje.
Gopinath a avertizat autoritățile să fie prudente în cazul în care unele corporații au o poziție incontestabilă în noua tehnologie.
"Nu ai vrea să ai companii supervizate care au cantități imense de date și putere de calcul care le oferă un avantaj necuvenit", a explicat oficialul FMI.
Luna trecută, Uniunea Europeană și Statele Unite au anunțat un proiect de cod de conduită comun cu privire la inteligența artificială (AI) deschis țărilor democratice, care ar urma să se aplice în mod voluntar în acest sector.
''În viitoarele săptămâni, vom prezenta un proiect de cod de conduită privind inteligența artificială'', a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru "O Europă pregătită pentru era digitală", Margrethe Vestager, într-o conferință de presă comună cu secretarul de stat american Antony Blinken, desfășurată în Suedia.
UE dorește să fie prima la nivel mondial care se dotează cu un cadru juridic complet și obligatoriu pentru a limita abaterile AI, dar intrarea în vigoare a acestui cadru nu va avea loc înainte de finalul lui 2025.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național