Formatul Declaraţiei unice pentru anul 2019 a fost publicat în Monitorul Oficial
Numărul 1, 15-21 ian. 2019 » Curier legislativ
Ordinul preşedintelui ANAF nr. 49/2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 43 din 16 ianuarie a.c.
În Referatul de aprobare a actului normativ se menţionează că, prin OUG nr.18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative au fost modificate prevederile titlurilor IV și V din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, fiind reglementat un nou mecanism de declarare și plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice. Pentru declararea veniturilor realizate în anul 2017 din România și din străinătate, precum și pentru stabilirea obligațiilor fiscale datorate pe venitul estimat pe anul 2018, contribuabilii au depus formularul „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr.888/2018, cu modificările și completările ulterioare.
Prin formularul „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” au fost declarate de către persoanele fizice veniturile realizate în anul 2017, pe baza cărora organul fiscal a stabilit impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate pentru anul 2017. Totodată, prin acest formular contribuabilii au declarat impozitul pe venitul estimat, precum și contribuțiile sociale datorate, potrivit legii, pentru anul 2018.
„Întrucât, începând cu anul 2018, stabilirea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale se realizează de către contribuabili, prin autoimpunere, este necesară modificarea formularului «Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice»”, se precizează în Referatul de aprobare.
În acest context, prin actualul Ordin se aprobă un nou astfel de formular, care va fi utilizat pentru declararea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate atât pentru veniturile realizate în anul 2018, cât și pentru veniturile estimate a se realiza în anul 2019.
Modificările față de vechiul formular sunt, în principal, următoarele:
- includerea rubricilor necesare stabilirii de către contribuabili a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2018;
- includerea unei secțiuni pentru declararea impozitului pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie - 22 martie 2018, inclusiv;
- modificarea secțiunii privind destinația unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câștigul net anual impozabil, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private, întrucât, prin OUG nr.25/2018, a fost introdusă posibilitatea direcționării sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii;
- includerea unei secțiuni în vederea stabilirii venitului net anual impozabil și a impozitului datorat pentru anul 2018, în cazul veniturilor din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală, impuse în sistem real, potrivit art.118 din Codul fiscal;
- includerea unei secțiuni care să sprijine contribuabilii la stabilirea sumei de plată.
În actul normativ se subliniază că Declarația se depune până la data de 15 martie 2019, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial