Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Franța propune crearea unui produs european de economisire

Franța propune crearea unui produs european de economisire

Numărul 8, 28 feb. - 5 mar. 2024  »  Piața de capital

Ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, a propus crearea unui "produs european de economisire", în ideea de a mobiliza capitalurile private în susținerea creșterii economice, informează AFP, preluată de Agerpres. "Haideți să lansăm, începând din 2024, un produs european de economisire, ale cărui caracteristici, precum randamentul, le vom pune la punct împreună cu statele membre care doresc să se alăture", a declarat Bruno Le Maire, înaintea unei reuniuni a miniștrilor europeni ai Finanțelor care va avea loc la Ghent (Belgia).

Oficialul francez a evocat posibilitatea ca un număr restrâns de țări să participe la această inițiativă, pentru a construi o piață de capital în Europa. "Ar putea fi vorba de două, trei, patru, cinci state, nu contează. Însă, cum este imposibil să începem din prima cu 27 de țări, să începem cu câteva", a spus Bruno Le Maire, fără a preciza care ar putea fi statele interesate de această idee.

Uniunea Europeană suferă de pe urma fragmentării piețelor de capital, care sunt împărțite de-a lungul granițelor naționale. Blocul comunitar discută de mai mulți ani diverse propuneri care să permită crearea unei piețe comune de capital, comparabilă cu piața americană. Însă dezbaterile sunt blocate de interesele divergente din rândul celor 27 de state membre.

O piață eficientă de capital ar permite companiilor să își finanțeze mai ușor proiectele, în special să găsească oferte mai bune de investiții.

Pe lângă produsul european de economisire, Bruno Le Maire a propus gestionarilor de active, băncilor și burselor europene "o supervizare europeană voluntară care ar putea fi exercitată de autoritățile europene de pe piețele financiare".

"Banii europenilor dorm în loc să muncească. Dacă vrem ca banii europeni să muncească, în loc să doarmă, trebuie să punem la punct, fără întârziere, o Uniune a piețelor de capital și trebuie să facem progrese încă din 2024", a afirmat oficialul francez.

Bruno Le Maire a evaluat economiile europenilor la aproximativ 35.000 de miliarde de euro, dintre care "mai mult de 10.000 de miliarde de euro «dorm» în conturi bancare". Acești bani "trebuie să lucreze în favoarea creșterii economice, a inovării, a cercetării, pentru companii și pentru locurile de muncă", a adăugat Le Maire.

Potrivit lui Bruno Le Maire, noua bătălie a Europei este stimularea creșterii economice în condițiile în care inflația a fost învinsă. "Avem o nouă bătălie decisivă în fața noastră și aceasta este creșterea economică. Nimeni nu poate accepta ca în Europa creșterea economică să fie cu un punct procentual sub cea americană", a subliniat oficialul francez.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.