Franța va restrânge măsurile de susținere a companiilor introduse în contextul crizei
Telex » Știri 31 august 2021
Franța va restrânge, începând cu finele lunii septembrie, măsurile de susținere a companiilor introduse în contextul crizei și le va regândi astfel încât să fie benefice doar pentru acele companii care se confruntă în continuare cu dificultăți, a declarat luni ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters.
La începutul crizei coronavirusului, președintele Franței Emmanuel Macron a promis că, „indiferent cât va costa”, va oferi sprijin astfel încât companiile să poată rămâne pe linia de plutire și să fie limitate pagubele provocate celei de a doua economii a zonei euro.
În total, Franța a cheltuit 80 de miliarde de euro, aproape 4% din PIB, pentru diferite programe de sprijinire a companiilor și a garantat alte împrumuturi bancare în valoare de 160 de miliarde de euro ale companiilor, scrie AGERPRES.
„În condițiile în care economia funcționează la 99% din capacitatea de dinaintea crizei, trebuie să punem capăt politicii de tip «indiferent cât va costa». Aceasta nu înseamnă că vom abandona companiile care se confruntă în continuare cu dificultăți”, a declarat Bruno Le Maire jurnaliștilor la finalul unei întâlniri cu organizațiile patronale.
Bruno Le Maire a precizat că plățile directe de la un fond de solidaritate, care oferă ajutoare de stat în regim de urgență și fără prea multe întrebări, vor fi eliminate de la finele lunii următoare. În schimb, companiile din sectorul turistic care vor avea dificultăți și după finele lunii septembrie vor putea să beneficieze de ajutoare de stat concepute special astfel încât să acopere cea mai mare parte a costurilor lor fixe și care vor fi controlate mai strict decât plățile de la fondul de solidaritate.
Le Maire a mai spus că noile reguli care obligă populația să prezinte o dovadă a vaccinării la intrarea în locuri publice precum cafenele, centre comerciale mari și trenuri nu au avut un impact asupra activității economice, având în vedere datele privind plățile cu cardul efectuate în decurs de o săptămână.
Guvernul de la Paris estimează că economia franceză va înregistra un avans de 6% în acest an.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial