MyWIZ, secretul contabililor de succes
FRC a actualizat platforma web cu informații despre produse, programe și mecanisme de finanțare pentru IMM-uri

FRC a actualizat platforma web cu informații despre produse, programe și mecanisme de finanțare pentru IMM-uri

Telex » Știri 6 mai 2022  

Fondul Român de Contragarantare (FRC) a anunțat lansarea noii platforme web cu informații despre produse, programe și mecanisme de finanțare pentru IMM-uri. Potrivit unui comunicat al FRC, citat de Agerpres, actualizarea platformei tehnologice a principalului canal de comunicare online al FRC, website-ul www.contragarantare.ro, permite o navigare adaptată pentru toate dispozitivele (tehnologie responsive pentru toate rezoluțiile), îmbunătățirea caracteristicilor user friendly și securitate sporită.

De asemenea, arhitectura și conținutul website-ului www.contragarantare.ro sunt structurate pentru a răspunde mai bine cerințelor de informații pentru trei categorii de public: antreprenori/IMM-uri; partenerii FRC - fondurile de garantare și instituțiile de credit; societatea civilă și coordonatori instituționali care monitorizează obligațiile de transparență, misiunea publică a FRC și guvernanța acestuia.

Facilitarea accesului la finanțare pentru IMM și alte categorii de beneficiari este prezentată succint în prima pagină (Homepage) prin enunțuri legate de produse și avantajele acestora. În secțiunea „Despre FRC/Activitate” se dau detalii privind instrumentele și mecanismele de contragarantare a garanțiilor acordate la creditele pentru IMM-uri, respectiv cele mai noi informații despre garanțiile de stat oferite în cadrul programelor guvernamentale actuale în care FRC este implicat și care vizează sprijinirea finanțării antreprenorilor și altor categorii de beneficiari: Garant Construct, respectiv Innovation.

Conform comunicatului, noul website FRC îmbunătățește dialogul cu potențialii beneficiari prin introducerea ferestrelor de dialog și comunicare, astfel că schimbul de informații este facilitat și încurajat pe canale online. Specialiștii IT&C ai instituției au realizat in-house întreaga arhitectură de informații și, prin implicarea echipelor interne, au populat cu date, formulare și scheme ușor de parcurs de către utilizatori.

Start-up-urile și întreprinderile mici și mijlocii se află în centrul redresării economice a Europei și a României. Noile programe guvernamentale Innovation și Garant Construct sunt esențiale pentru ca antreprenorii români să valorifice potențialul de creștere/inovare/dezvoltare și să asigure tranziția duală: verde și digitală. O parte din pachetul substanțial de susținere a acestui sector important poate fi implementat prin intermediul FRC, alături de alte instituții financiar-bancare, în valori care se estimează că vor genera - cumulat - un impact pozitiv în economie.

„Strategia de promovare online pe anul 2022 se bazează pe trei canale proprii de transmitere de mesaje/informații: noul website și paginile proprii de social-media: LinkedIn și Facebook, la care se adaugă la acțiunile derulate în parteneriat cu mass-media și alți stakeholderi instituționali ai FRC, în cadrul unui program de acțiuni privind promovarea imaginii și publicitatea produselor”, a declarat Andreia Surcel, membru al Directoratului FRC.

Astfel, comunicarea cu factorii de interes ai instituției (stakeholders) se realizează mai rapid prin implementarea formulelor specifice mediului virtual, website-ul FRC fiind componenta de bază pentru promovarea imaginii instituției și publicitatea produselor/programelor în care aceasta este implicată cu scopul de a facilita accesul la finanțare a IMM-urilor și a altor categorii de beneficiari.

„FRC a fost înființat în anul 2009 ca răspuns la criza financiară care a afectat afacerile mici și mijlocii, în primul rând, rolul său fiind de a prelua o parte din riscul asumat de fondurile de garantare și de diminuare a costurilor finanțării prin reducerea comisionului practicat de instituțiile de garantare. Prin aceasta se produc două efecte: cel de levier al mecanismului care permite garantorilor să sprijine mai mulți antreprenori, precum și cel de sporire a încrederii băncilor și a altor categorii de finanțatori în procesul de finanțare a antreprenorilor români, cu scopul ca aceștia să își continue activitatea, în ciuda condițiilor economice dificile”, a declarat Stere Farmache, membru al Directoratului FRC.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.