Fundamental și obligatoriu
Numărul 17, 14-20 mai 2019 » La început a fost cuvântul...
Într-o emisiune TV, un participant la dezbaterea mai multor teme economice a spus, între altele: „După opinia mea, fundamental necesar este cunoașterea mecanismelor pieței”. Evident, acordul gramatical impunea utilizarea cuvântului „fundamentală” și… „necesară”. În aceeași categorie de erori se include și afirmația dintr-un comentariu apărut într-o revistă de specialitate: „Nu exclud, în sensul propriu al cuvântului, că este posibil o abordare mai nuanțată”. Nu încape îndoială că era „necesară” folosirea formulei „posibilă”. În sfârșit, un exemplu dintr-o emisiune de radio, „în vederea clarificării subiectului este obligatoriu susținerea ideii cu argumente pertinente”. Și în acest caz, acordul gramatical cerea să se recurgă la cuvântul „obligatorie”.
Am pus accentul pe exemple care vizează atributul adjectival deoarece este des utilizat în vederea accentuării expresivității celor spuse sau scrise de fiecare dintre noi. Adică, repetând cuvintele greșit formulate în frazele citate putem afirma, fără teama de a greși, că „fundamental” este să respectăm regula acordului în funcție de gen și număr, întrucât avem de-a face cu „obligatoria” datorie de a păstra nealterată frumusețea limbii pe care o vorbim, ceea ce este nu numai „posibil”, ci și „necesar” în materie de comunicare corectă. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial