Ceea ce se repetă poate constitui „un eveniment”? Aparent, răspunsul este ușor de dat. Ca în cazul știrilor, elementul de inedit este decisiv pentru a aprecia dacă avem de-a face, în mod real, cu o informație în premieră. Dar orice tip de manifestare poate avea – în conținutul și forma ei de expresie – nu una, ci mai multe premiere. Este suficient să se citească rubrica noastră consacrată împlinirii a 95 de ani de la înființarea CECCAR pentru a constata că fiecare Congres al Corpului a adus numeroase elemente noi, de cel mai larg interes pentru profesia contabilă.

Considerațiile introductive supuse atenției cititorului reprezintă „cadrul” general al temei, elementul principal în judecata de valoare, însă numai concretizările sunt cele care dau măsura ineditului, a importanței unui fapt, a unui act care merită, din plin, numele de eveniment. Iată, la începutul săptămânii trecute, a avut loc Gala UNITER. De fiecare dată, de aproape un sfert de secol, Gala UNITER a fost și este așteptată cu interes nu numai de oameni de teatru, ci și de publicul larg, cel care, de obicei, nu lasă neocupat niciun loc (nici pe strapontină) la fiecare spectacol de teatru.

Principalul punct de atracție îl reprezintă opțiunea juriului în vederea acordării PREMIULUI PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE. Este – într-o formulare uzuală – încununarea unei opere creative de-o viață, poate cea mai înaltă consacrare a numelui unui slujitor de excepție al teatrului românesc. Cel care a primit premiul la recenta Gală UNITER este VLADIMIR GĂITAN.

Este vorba despre aproape o jumătate de secol de strălucită carieră. O carieră legată – de o viață – de Teatrul de Comedie. Pe scena acestuia s-a afirmat, iar scena acestuia n-a fost părăsită niciodată de Vladimir Găitan. Astfel, premiul a inclus și o justificată apreciere a loialității, trăsătură de caracter din ce în ce mai rară.

Și apoi, nu putem să nu vorbim și despre prietenia adevărată care nu poate fi decât una trainică, îndelungată. Premiul i-a fost înmânat lui Vladimir Găitan de... prietenul George Mihăiță, cel cu care a împărțit gloria de mult, din anii ’60, în celebrul film Reconstituirea regizat de Lucian Pintilie. Prietenia celor doi a devenit emblematică nu numai în lumea teatrului, ci la scara întregii societăți românești, atât de deficitară și la capitolul modele demne de urmat.

Nu ne propunem să evocăm creațiile teatrale și cinematografice ale lui Vladimir Găitan. Din fericire, marele actor s-a bucurat și se bucură de o vizibilitate, de o notorietate cu totul și cu totul deosebite și, din acest motiv, filmele și piesele de teatru în care a jucat sunt bine-cunoscute, s-au incrustat în memoria publicului. Ceea ce se mai cere subliniat – tot pe linia evocării calităților omenești ale premiantului UNITER – este aprecierea spectatorilor generată de o altă trăsătură de caracter a lui Vladimir Găitan: căldura pe care o transmite, deloc ostentativ, deloc „jucat”, prin prezența sa pe scenă, pe ecran, pe stradă, în locuri publice, pretutindeni, unde chiar și un simplu salut adresat de un necunoscut înseamnă enorm – este recunoașterea faptului că Vladimir Găitan reprezintă și o definiție a expresiei „este de-al nostru”. Al nostru ca actor, al nostru ca simplu cetățean, al nostru ca român, al nostru ca OM! Premiul UNITER se constituie, astfel, înainte de toate, drept o confirmare a acestui adevăr.