Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de peste 8,7 milioane de lei, în primele două luni
Telex » Știri 13 martie 2020
Valoarea amenzilor aplicate de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) în primele două luni din 2020 s-a ridicat la 8,709 milioane de lei, în creştere cu 60,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când cuantumul sancţiunilor a fost de 5,424 milioane de lei, reiese din raportul instituţiei aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), informează Agerpres. Astfel, conform datelor centralizate, în intervalul 1 ianuarie - 29 februarie 2020, au fost efectuate 4.329 de inspecţii la nivel naţional, în scădere cu 8,8% comparativ cu primele două luni din 2018, în timp ce numărul amenzilor aplicate a fost de 400, faţă de 236 la nivel comparativ.
De asemenea, în perioada de referinţă s-au emis 200 de avertismente (faţă de 120, în ianuarie-februarie 2019) şi 24 de decizii privind sistarea activităţii (faţă de 18, în primele două luni ale anului trecut). În plus, în acest an, au fost emise şapte propuneri de suspendare de acorduri sau autorizaţii de mediu, precum şi nouă sesizări penale.
Din totalul controalelor realizate în acest an, pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie, 3.670 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării, iar 659 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.
Raportul GNM arată, totodată, că în februarie au fost efectuate, la nivel naţional, 3.862 de inspecţii, dintre care 2.415 în domeniul poluării, şi au fost aplicate 293 de amenzi în valoare de 5,66 milioane de lei. În acelaşi timp, au fost transmise 131 de avertismente, 15 dispoziţii de sistare a activităţii, patru propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu, respectiv au fost întocmite şapte sesizări penale.
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane