Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Gazele descoperite în Marea Neagră se vor epuiza în cel mult 20 de ani

Telex » Știri 15 iunie 2016  

Resursele de gaze descoperite în Marea Neagră de ExxonMobil şi Lukoil se ridică la maximum 130 de miliarde de metri cubi şi se vor epuiza în 20 de ani, a declarat, astăzi, Alexandru Pătruţi, expert în resurse geologice şi consilier în cadrul Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME). „Marea Neagră, cu certitudine, nu va fi o a doua Marea Nordului. Lucrările de explorare au dat rezultate doar în România. În Turcia, care deţine cea mai mare parte din Marea Neagră, explorările nu au avut rezultate”, a spus Pătruţi, la Forumul Energetic Regional FOREN.

Potrivit acestuia, până în prezent, cercetările realizate de ExxonMobil-OMV Petrom şi Lukoil au pus în evidenţă zăcăminte de 130 de miliarde de metri cubi la nivel de resurse geologice. „Dacă am putea exploata această cantitate în totalitate – ceea ce este puţin probabil, iar pentru a o exploata rentabil este nevoie de o producţie de 6 miliarde de metri cubi pe an – am avea o producţie de până la 20 de ani. Această producţie din Marea Neagră se va suprapune peste actuala producţie din zăcămintele de pe uscat, de 6 miliarde de metri cubi pe an, care are o descreştere constantă”, a explicat Alexandru Pătruţi. El a adăugat că explorările din Marea Neagă vor începe numai dacă preţurile gazelor şi ţiţeiului vor creşte şi dacă sistemul de transport al gazelor va fi conectat la pieţele internaţionale. Potrivit acestuia, pe termen mediu şi lung, viitorul energetic al României depinde de interconectarea sistemelor de gaze şi energie electrică, dar şi de diversificarea surselor.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.