Gazele naturale ieftine ajută Europa să renunțe la cărbune pentru producția de electricitate
Telex » Știri 28 ianuarie 2020
Vremea neobişnuit de caldă din timpul iernii a redus cererea pentru gaze naturale într-un moment în care noi livrări de gaze lichefiate intră pe piaţă, iar acest fenomen, cumulat cu creşterea costurilor pentru certificatele de poluare, îi determină pe producătorii de electricitate din Europa să renunţe la cărbune în favoarea gazelor naturale, transmite agenţia Bloomberg, citată de Agerpres. Această tranziţie este salutată de decidenţi, în frunte cu cancelarul german Angela Merkel, care caută modalităţi prin care să accelereze închiderea de termocentrale. Ambiţia acestora este să menţină producţia de electricitate, dar şi să îşi atingă ţintele ambiţioase prevăzute în acordul de la Paris privind schimbările climatice. Un preţ mai mic la gaze naturale este un factor pozitiv în acest proces.
„Decidenţii din Europa sunt fericiţi acum cu un preţ atât de scăzut al gazelor naturale. Acesta face renunţarea la cărbune mai uşoară decât se preconiza”, susţine Ewout Eijkelenboom, consultant la firma olandeză Kyos Energy Consulting.
Scăderea preţului la gaze naturale este un fenomen global. Producţia de gaze naturale lichefiate a atins un nivel record, ceea ce duce la reducerea preţurilor în SUA şi Asia. La rândul său, acest fenomen a condus la scăderea preţurilor la electricitate în Europa.
Preţul de referinţă la gaze pe piaţa din Amsterdam a atins săptămâna trecută cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani din cauza supraofertei mondiale. Preţurile pentru vara care va veni sunt la cel mai scăzut nivel de după 2007. Acest fenomen este cu atât mai remarcabil ţinând cont de faptul că s-a înregistrat în timpul iernii, o perioadă în care cererea de gaze atinge nivelul maxim.
Cu toate acestea, analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteaptă ca, până în luna iunie, preţurile pentru contractele futures cu livrare în luna următoare să scadă cu peste 10%, până la 9,40 euro pentru un Megawatt-oră, urmând să ajungă până la 14 euro la finele anului. Este vorba despre un nivel de preţ cu mult sub vârful de 23 de euro înregistrat anul trecut. La acest nivel de preţ este mai atractiv să pui în funcţiune centrale pe gaze naturale decât termocentrale pe cărbune.
Deocamdată sunt puţine semnale că supraoferta de gaze naturale se diminuează. Livrările prin gazoducte sunt robuste, iar analiştii se aşteaptă ca Rusia să ocolească sancţiunile SUA şi să deschidă gazoductul Nord Stream 2 la finele anului. Între timp, livrările de gaze lichefiate vor creşte ca urmare a debutului producţiei la noi proiecte din SUA, Qatar şi Australia.
Această supraofertă de gaze a fost agravată de vreme. Iarna aceasta este pe cale să devină una dintre cele mai calde din ultimii 30 de ani în Europa. Aceasta a dus la reducerea cererii de gaze şi a menţinut stocurile la un nivel neobişnuit de ridicat într-un moment al anului când în mod normal ar trebui să scadă rapid.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice