Germania rămâne principala destinație din Europa pentru investițiile străine directe
Telex » Știri 7 decembrie 2023
Numărul companiilor străine care se stabilesc în Germania ar urma să scadă cu aproape o cincime în 2023, dar aceasta rămâne cea mai căutată destinație europeană pentru investițiile străine directe (FDI), se arată într-un raport publicat de Agenția de Dezvoltare Economică Germany Trade & Invest (GTAI), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Alte țări, cum ar fi Elveția și Franța, se confruntă, de asemenea, cu un declin, deoarece companiile înclină mai degrabă spre fuziuni și achiziții decât spre investiții, într-un mediu economic nesigur, a explicat directorul general Achim Hartig.
Investițiile angajate au o valoare mai ridicată decât în anii precedenți, cea mai mare fiind de la firma energetică BP, care intenționează să cheltuiască 6,8 miliarde de euro pentru două ferme eoliene în Marea Nordului.
Trei centre de date - în Berlin, Brandenburg și Hanau - au fost, de asemenea, anunțate, fiecare urmând să atragă investiții de peste un miliard de euro.
Extinderea utilizării energiei regenerabile în Germania face țara atractivă pentru potențiali investitori, deși prețurile ridicate rămân o barieră, a avertizat Hartig.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial