Germania va cere reducerea consumului de energie cu 26,5% până în 2030, comparativ cu 2008

Germania va cere reducerea consumului de energie cu 26,5% până în 2030, comparativ cu 2008

Numărul 13, 5-11 apr. 2023  »  Lumea în care trăim

Coaliția aflată la putere în Germania intenționează să ceară sectorului public și celui privat să își scadă consumul de energie cu 26,5% până în 2030, comparativ cu nivelul din 2008, potrivit unui proiect de act normativ consultat de Reuters, relatează Agerpres. Impulsionat de temerile că livrările reduse de gaze naturale rusești vor provoca o criză de aprovizionare, Guvernul german a introdus anul trecut măsuri destinate economisirii energiei, precum interzicerea încălzirii piscinelor private și încurajarea oamenilor să lucreze de acasă.

Germanii au reușit să economisească energia anul trecut, pe fondul îngrijorărilor cu privire la întreruperi în furnizarea de energie, dar și al campaniei Guvernului de a-i încuraja pe cetățeni și actorii industriali să își diminueze consumul de energie cu 20%.

Înainte de criză, între 2008 și 2020, economiile la energie făcute de Germania se situau la mai puțin de 6%.

Potrivit proiectului de act normativ consultat de Reuters, în cursul lunii aprilie, Cabinetul de la Berlin ar urma să adopte o nouă lege, care va face obligatorie pentru sectoarele public și privat o reducere și mai mare a consumului de energie. Companiile care utilizează o anumită cantitate de energie vor trebui să utilizeze așa-numite "sisteme de management al energiei", pentru a putea planifica pe termen lung consumul.

Guvernul german trebuie să facă economii de energie în valoare de aproximativ 45 Terawați-oră (TWh), în timp ce landurile germane trebuie să își reducă, împreună, consumul de energie cu 5 Terawați-oră pe an, pentru ca economia cea mai mare a Europei să ajungă la neutralitate climatică în 2045.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.