Germania va depăși Japonia în acest an, devenind a treia mare economie mondială
Numărul 42, 25-31 oct. 2023 » Lumea în care trăim
Economia Germaniei ar urma să o depășească în acest an pe cea a Japoniei, devenind a treia mare economie mondială, pe fondul deprecierii yenului față de dolar și euro, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Cele mai recente previziuni ale FMI estimează la 4.430 miliarde de dolari Produsul Intern Brut Nominal al Germaniei în 2023, față de 4.230 miliarde de dolari pentru Japonia.
La 3 octombrie, moneda japoneză și-a continuat deprecierea în raport cu dolarul american, care a depășit pragul simbolic de 150 de yeni, ceea ce a dat naștere la speculații cu privire la posibilitatea unei noi intervenții a Băncii Japoniei în sprijinul yenului. În acest moment euro este aproape de pragul de 160 de yeni. Ultima dată când euro s-a tranzacționat la 160 de yeni a fost în august 2008.
Deprecierea monedei japoneze vine în principal în urma diferențelor fundamentale de politică monetară. Rezerva Federală a SUA (FED) și Banca Centrală Europeană (BCE) au majorat dobânzile pentru a contracara inflația, în timp ce oficialii Băncii Japoniei au preferat să mențină măsurile de stimulare, după ani de deflație.
În timp ce Fed și BCE ar urma să mențină nemodificate dobânzile și viitoarele reuniuni de politică monetară, aceste evoluții pun presiune pe yen. Analiștii nu se așteaptă la încheierea perioadei de dobânzi negative în Japonia, până la finalul anului.
Totuși, cifrele indică o creștere pe termen lung mai stabilă în Germania, care pune presiune pe autoritățile din Japonia să adopte noi măsuri de sprijin.
"Este adevărat că potențialul de creștere al Japoniei rămâne redus. Am vrea să recâștigăm terenul pierdut în ultimii 20 sau 30 de ani, prin noi măsuri de sprijin", a răspuns ministrul nipon al Economiei, Yasutoshi Nishimura, când a fost întrebat de proiecțiile FMI. Datele FMI arată că nemții o duc mai bine decât japonezii. Produsul Intern Brut mediu per capita în Germania este estimat la 52.824 dolari, față de 33.950 dolari în Japonia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial