Gestionarea banului public, beneficii și costuri
Numărul 4, 5-11 febr. 2019 » Comentariul ediției
Nu este nimic surprinzător în faptul că prima lună a anului curent a fost marcată de evoluții care au reprezentat o prelungire a ceea ce s-a întâmplat în 2018 în viața economico-socială a țării. O expresie concentrată, sintetică a acestui proces firesc vizează sfera fiscal-bugetară. În acest sens consemnăm publicarea bilanțului în materie pe întreg anul 2018. Astfel, toți cei interesați – și, în realitate, interesul obiectiv are dimensiuni naționale, întreaga populație fiind implicată, în cele mai diverse moduri, în gestionarea banului public – putem să receptăm mesaje importante referitoare la propria activitate și la efectele acesteia. Bugetul general consolidat este, de regulă, atât în faza de anticipare, cât și în cea de execuție, parte a produsului intern brut, parte din totalitatea venturilor și cheltuielilor populației.
Cu siguranță, premisa dezirabilă a oricărei discuții pe tema banului public o constituie, în momentul de față, comunicatul oficial privind execuția bugetară pe anul 2018. Acum știm exact „cum stăm” cu deficitul bugetar: 2,88% din PIB, adică mai puțin decât ținta programată, respectiv 2,97%. Limita de 3 procente, stabilită prin Tratatul de la Maastricht, nu a fost depășită, iar acest fapt este esențial din foarte multe unghiuri de vedere, atât din perspectiva procesului de adoptare a monedei euro, cât și în privința cauzelor și efectelor îndatorării la nivel public și la nivel privat.
Bineînțeles, încadrarea în ținta de deficit bugetar a avut beneficii, dar și costuri. Pe de-o parte, preocupările îndreptate spre o semnificativă creștere a veniturilor bugetare au dat roade semnificative (un spor de peste 17% față de anul 2017), iar, pe de altă parte, la capitolul cheltuieli a fost nevoie să se aloce mai puțini bani pentru investiții publice, comparativ cu prevederile din Legea bugetului pe 2018, chit că astfel de cheltuieli au fost mai mari cu 27,9% față de anul 2017.
Se poate glosa la nesfârșit pe tema raportului dintre veniturile și cheltuielile bugetare prin prisma gestionării banului public. Nevoile sunt mari, însă resursele au limitele lor reale, iar acoperirea deficitelor impune și creșterea gradului de îndatorare. Nimănui nu-i convine să scoată bani mai mulți din buzunar pentru plata taxelor și impozitelor, dar – cu toții – suntem interesați să crească propriile venituri și să se materializeze, pe bani publici, cât mai multe proiecte menite să ne îmbunătățească traiul, să ridice calitatea vieții noastre. Ceea ce este de remarcat în această ordine de idei vizează ponderea veniturilor bugetare în PIB. Începând din anul 2010, pe baza Sistemului European de Conturi (ESA) a intrat în vigoare un procedeu de calcul potrivit căruia, în cazul României (date Eurostat) gradul de fiscalitate a fost în 2015 de 28% din PIB, în 2016 26% și în 2017 25,8%. În anul precedent (2018) s-a ajuns la 31,1%. Este o „povară” fiscală prea mare sau prea mică? Depinde de termenul de referință. Reamintim că media pe Uniunea Europeană a fost în 2017 de 41,4%. În Franța această „cotă” este de 48,4%.
Desigur, o importanță primordială prezintă – așa cum am mai remarcat – modul în care se gospodăresc veniturile bugetare. Pentru o apreciere corectă putem apela la rapoartele Curții de Conturi. Nu totdeauna și nu în toate instituțiile publice alocările bugetare se folosesc eficient. Este o realitate pe care nimeni n-o poate nega. Analizele care însoțesc proiectele de buget pe anul 2019 conțin multe elemente care atestă conștientizarea într-o tot mai mare măsură a faptului că există mari posibilități ca banul public să se gestioneze cu mult mai multă grijă și pricepere.
De fapt, aceasta este ideea centrală a întregii dezbateri actuale pe teme bugetar-fiscale. În condițiile unei mai bune colectări a impozitelor și taxelor – așezate pe baze mai solide economico-financiare și pe echilibru etico-social – devine posibil să se majoreze volumul cheltuielilor, mai ales în sectoare strategice precum sănătatea, educația, infrastructura energetică și de transport, sporurile preconizate fiind obligatoriu să se regăsească în rezultate palpabile, de la nivelul micro până la cel macro.
Există, așadar, premise favorabile pentru consolidarea politicilor fiscal-bugetare, sub semnul predictibilității și stabilității în strânsă corelare cu interesele legitime ale tuturor contribuabililor persoane fizice și juridice. Prin dialog, prin promovarea unor raporturi caracterizate prin colaborare, prin efectul de armonizare a pozițiilor s-a dovedit și se dovedește că este posibil să se identifice zonele consensuale și să se acționeze în consecință.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice