MyWIZ - Business în cloud
GfK TEMAX: Piața electro-IT crește cu 6% în trimestrul al II-lea din 2019

GfK TEMAX: Piața electro-IT crește cu 6% în trimestrul al II-lea din 2019

Telex » Știri 16 august 2019  

Piața electro-IT a înregistrat o creștere de 6% în cel de-al doilea trimestru al anului, electrocasnicele mari și mici și electronicele fiind cele mai performante sectoare, conform rezultatelor GfK TEMAX pentru România.

La nivelul întregii piețe, rezultatele trimestrului al doilea sunt pozitive, cu un avans de aproape 6%, până la 737 de milioane de euro. Cel mai mare sector al pieței, cel de telecom, a avut un avans de aproape 4%, atingând valoarea de 322 milioane de euro. Electrocasnicele mari și mici au avut performanțe bune, ca și în trimestrele anterioare, de peste 16% pentru fiecare sector, cu valori absolute de 155 și, respectiv, 53 de milioane de euro, informează MEDIAFAX.

Electronicele marchează o creștere de peste 11%, până la 109 milioane de euro, în timp ce aparatele foto rămân în zona negativă cu -7,5% și 5 milioane de euro în vânzări absolute. Tendința similară pentru IT, cu o scădere de 10,5%, până la valoarea de 86 milioane de euro, ca și pentru echipamente de birou, cu vânzări de 7 milioane de euro, cu peste 10% mai puțin față de al doilea trimestru din 2018.

Piața de telecom a crescut în mare parte datorită performanței foarte bune a telefoanelor smart cu ecran mare. Fabletele (telefoane smart cu ecran >5,6 inch) au avut cea mai bună performanță în categorie și în T2 2019: avans de peste 93% și 266 milioane de euro vânzări. Telefoane mobile clasice (cu butoane) și smart (cu ecran mai mic de 5,6 inch) au scăzut cu peste 76%, la 38 milioane de euro. Core wearables au avut a doua cea mai bună performanță după fablete, cu creștere de 66%, până la 10 milioane de euro, iar căștile au marcat 8 milioane de euro în vânzări, reprezentând o majorare de aproape 25% față de T2 2018.

Influența programului Rabla se face simțită în al doilea trimestru al anului pe piața electrocasnicelor. Avansul vânzărilor la mașinile de spălat rufe a fost de 21,5%, până la valoarea de 45 de milioane de euro. Pentru uscătoarele de rufe avansul vânzărilor a fost de aproape 65%, până la 3 milioane de euro, în timp ce mașinile de spălat vase au înregistrat vânzări de 8 milioane de euro, cu 31% mai mult față de T2 2018.

Ca valoare absolută, frigiderele au fost în top, cu vânzări de 50 de milioane de euro și creștere de 17%. Cuptoarele cu microunde au avut si ele o evoluție bună de 18 procente, până la 5 milioane de euro, la fel ca și aparatele de gătit (aragazuri și cuptoare), cu un plus de peste 9% și 23 de milioane de euro. Vânzările de congelatoare au avansat cu aproape 8%, până la 7 milioane de euro, în timp ce vânzările de hote au atins 5 milioane de euro, cu 5% mai mult față de aceeași perioada din 2018.

Vânzările de televizoare au atins în trimestrul doi o creștere de peste 14%, până la 96 de milioane de euro. Vânzările de boxe s-au majorat cu peste 23%, până la 2 milioane de euro, în vreme ce boxele portabile au marcat un ritm de creștere de mai bine 5%, până la 3 milioane de euro. Restul categoriilor au fost în teritoriu negativ, cu o scădere masivă pentru camere video de peste 47%, dar și pentru console și căști, de aproape 12%, până la valoarea de 4 milioane euro, respectiv 1 milion de euro.

Aceeași scădere accentuată pentru computere în T2 2018 față de perioada similară a anul trecut: aproape -27% și vânzări absolute de 13 milioane de euro. Pentru laptopuri scăderea este de peste 7%, până la 47 milioane de euro, în timp ce tabletele au ajuns la 9 milioane de euro, cu mai bine de 16% mai puțin față de T2 2018. Monitoarele au marcat o scădere de aproape un procent și o valoare de 9 milioane de euro.

Perioada a fost bună pentru camerele video, cu o creștere de aproape 13% până la 2 milioane de euro. O performanță bună au avut-o și vânzările de mouși, cu un plus de mai bine de 3% și 3 milioane de euro și de tastaturi, cu o creștere de 1,6%, până la 2 milioane de euro.

Aparatele de călcat verticale cu aburi și friteuzele au performat foarte bine în trimestrul doi, cu creșteri de aproape 163%, respectiv, 103%, până la valoarea de 1 milioane de euro fiecare. Espresoarele de cafea au realizat vânzări de 9 milioane de euro, în creștere cu 30% față de perioada similară din 2018. Aspiratoarele și-au majorat vânzările cu 24,5%, atingând 15 milioane de euro, în timp ce uscătoarele de păr au avut un ritm de creștere de peste 23%, până la vânzări de 2 milioane de euro. Aparatele de coafat părul au avut un avans de peste 12% și vânzări de 3 milioane de euro.

Alte categorii în creștere au fost aparatele de tocat carne, +12% și două milioane de euro, aparatele de bărbierit cu un plus de 5% și 6 milioane de euro, fiarele de călcat clasice și aparatele de preparat mâncarea, cu un plus de aproape 4% și 6 milioane de euro fiecare și aparatele de tuns părul, peste +2% și 1 milion de euro în vânzări absolute.

Pentru acest trimestru, doar storcătoarele de fructe au fost în zona negativă, cu un minus de aproape 20%, până la 1 milion de euro.

Imprimantele sunt pe un trend descendent accentuat, de peste -10%, până la 7 milioane de euro.

În trimestrul al doilea, camerele digitale au scăzut cu 7,5%, iar vânzările absolute au fost de 5 milioane de euro.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.