MyWIZ, secretul contabililor de succes
GNM: Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii de mediu a crescut cu aproape 50%, în primele nouă luni

GNM: Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii de mediu a crescut cu aproape 50%, în primele nouă luni

Telex » Știri 26 octombrie 2020  

Amenzi de peste 60 de milioane de lei au fost aplicate de inspectorii de mediu, în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 48,66% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când valoarea sancţiunilor se situa la 40,368 milioane lei, conform raportului periodic al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), consultat de Agerpres. Datele oficiale arată că, în intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, numărul de inspecţii efectuate la nivel naţional a fost de 24.947, cu circa 15% mai puţine decât în primele nouă luni din anul anterior, când au fost înregistrate 29.383 de controale.

De asemenea, în perioada analizată, au fost aplicate 3.223 de amenzi, faţă de cele 2.535 raportate din ianuarie şi până la finele lunii septembrie 2019.

Potrivit sursei citate, la nouă luni, au fost emise 1.488 de avertismente (faţă de 1.149, în primele nouă luni ale anului trecut) şi 210 decizii privind sistarea activităţii (faţă de 117, în aceeaşi perioadă din 2019). În plus, au fost emise 37 de propuneri de suspendare de acorduri sau autorizaţii de mediu, precum şi 66 de sesizări penale.

Raportul Gărzii de Mediu evidenţiază faptul că, până în prezent, din totalul acţiunilor de control, 19.868 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării şi 5.079 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

La nivelul lunii septembrie a acestui an, comisarii de mediu au efectuat, la nivel naţional, 3.092 de controale, dintre care 2.392 în domeniul poluării şi 700 în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate. În acest interval au fost aplicate 482 de amenzi, în valoare de 7,482 milioane de lei.

În acelaşi timp, au fost transmise 222 de avertismente, 25 de dispoziţii de sistare a activităţii, cinci sesizări penale şi şase propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.