Google: Achizițiile online au crescut în pandemie pentru trei sferturi dintre consumatorii din România
Numărul 43, 17-23 nov. 2021 » Conectarea la era digitală
Trei sferturi dintre consumatorii români afirmă că preferința pentru achiziții online a crescut odată cu pandemia, iar acest trend se va menține și în perioada următoare, după ce nouă din zece persoane susțin că vor continua să cumpere de pe Internet, conform studiului Google „Smart Shopper”, citat de Agerpres. Ponderea celor care au declarat că cea mai recentă achiziție a fost una online este, în prezent, de 41%, în timp ce, în 2019, înainte de pandemie, doar 31% dintre cei chestionați au avut un răspuns similar.
Potrivit sursei citate, produsele electronice și cele pentru casă și grădină au fost cele mai achiziționate online (aproximativ jumătate), în timp ce produsele de tip fashion sunt cumpărate cu preponderență offline, chiar dacă în acest caz achizițiile online s-au majorat la aproape o treime în 2021, față de 17% în 2019.
Pe segmentele de vârstă, aproape 40% dintre persoanele de peste 55 de ani au declarat că au făcut cea mai recentă achiziție online, în creștere față de 24%, în 2019, însă tinerii între 25 și 34 de ani sunt cei care cumpără cel mai mult online (44%). Datele Google arată că aproape trei sferturi dintre cumpărătorii din România nu au o preferință pentru online sau offline, ci își aleg canalul de achiziție în funcție de ocazie și oportunitate, față de 61% înainte de pandemie. Cu toate acestea, preferința exclusivă pentru achizițiile offline a scăzut drastic, de la 27% în 2019, la 10% în 2021.
Conform studiului de specialitate, 20% dintre cumpărătorii de produse casă/grădină și îmbrăcăminte/încălțăminte sunt nemulțumiți că nu găsesc recenzii independente la produse, iar într-un procentaj similar consumatorii afirmă că ar fi vrut să cumpere fără să fie nevoie să se înregistreze sau să se logheze.
În ceea ce privește dispozitivele de pe care fac achiziții online, cercetarea Google relevă faptul că 44% dintre români cumpără produse electronice de pe mobil, iar când vine vorba despre produse cu valoare mai mare, procesul de cumpărare este realizat de acasă, de pe desktop/laptop. Pe zona fashion, aproape 60% dintre achiziții vin de pe mobil, iar jumătate dintre cei care au preferat acest canal pentru a cumpăra au folosit aplicația unui brand sau a unui retailer, în timp ce 44% au cumpărat de pe site-ul furnizorului, față de 51% în urmă cu doi ani.
De asemenea, trei sferturi dintre români spun că folosesc mobilul pentru a se informa înainte de o achiziție, cel mai mult în cazul produselor electronice (90%) și mai puțin la fashion (56%).
Studiul Smart Shopper a fost realizat pentru Google de compania de studiu de piață Cint. Studiul are o reprezentativitate națională pentru persoanele de peste 18 ani din România, care folosesc un dispozitiv conectat la Internet și care au realizat o achiziție în cele trei mari categorii de produse analizate: electronice, îmbrăcăminte/încălțăminte și casă/grădină.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial