Gospodăriile din UE au alocat pentru locuinţă aproape un sfert din cheltuieli, în 2019
Numărul 48, 8-14 dec. 2020 » Breviar statistic
Aproape un sfert (23,5%) din cheltuielile aferente consumului gospodăriilor în 2019 a fost alocat pentru „locuinţă, aprovizionare cu apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili”, arată datele publicate de Oficiul european de statistică (Eurostat), potrivit Agerpres. Este de departe cea mai semnificativă categorie de cheltuieli a gospodăriilor din UE, înaintea „transporturilor” (13,1%), „alimentelor şi băuturilor răcoritoare” (13%), „restaurantelor şi hotelurilor” şi „recreaţiei şi culturii” (ambele cu 8,7%).
Restul cheltuielilor gospodăriilor din UE au fost distribuite către „mobilier, echipamente electrocasnice şi lucrări obişnuite de întreţinere a gospodăriilor” (5,5%), „îmbrăcăminte şi încălţăminte” (4,6%), „sănătate” (4,4%), „băuturi alcoolice, tutun” (4%), „comunicaţii” (2,4%), „educaţie” (0,9%) şi „altele” (11,2%), care, împreună, reprezintă aproximativ o treime (33%) din totalul cheltuielilor în 2019.
În cazul României, „alimentele şi băuturile răcoritoare” reprezintă cea mai substanţială categorie din cheltuielile gospodăriilor (26% din total), urmate de cheltuielile cu „locuinţa, aprovizionarea cu apă, electricitatea, gazele şi alţi combustibili” (17,7%), „transport” (12,5%), „recreaţie şi cultură” (6,9%), „îmbrăcăminte şi încălţăminte” (6,8%), „mobilier, echipamente electrocasnice şi lucrări obişnuite de întreţinere a gospodăriilor” (6,6%), „băuturi alcoolice şi tutun” (5,2%), „sănătate” (5,1%), „restaurante şi hoteluri” (4,4%), „alte bunuri şi servicii” (4,2%), „comunicaţii” (3,4%) şi „educaţie” (1,2%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial