MyWIZ, secretul contabililor de succes
Granturi pentru industria prelucrătoare

Granturi pentru industria prelucrătoare

Numărul 25-26, 27 iun. - 9 iul. 2024  »  Direct de la sursă

Executivul a aprobat astăzi schema de ajutor de stat care prevede acordarea de granturi pentru investiții inițiale sau pentru crearea unei noi activități economice în industria prelucrătoare, sprijinind astfel industria în direcția neutralității climatice prin procese industriale noi și tehnologii mai curate. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenorialului și Turismului (MEAT), aplicarea măsurii se face în baza acordurilor pentru finanțare încheiate de MEAT până la data de 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2025-2029, în limita bugetului anual alocat schemei.

Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 447 milioane euro, în timp ce bugetul mediu anual maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 149 milioane euro. Numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20.

Sunt eligibile cheltuielile privind investiții în: ▪ active corporale și necorporale legate de demararea unei unități noi; extinderea capacității unei unități existente; diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate; schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente; crearea de locuri de muncă.

„Acordarea granturilor va avea ca efecte creșterea productivității în industrie, prin absorbția de inovație, transfer tehnologic și transformare structurală a proceselor de producție, dar și creșterea stabilității cadrului macroeconomic prin consolidarea investițiilor în economie. De asemenea, prin creșterea producției interne se vor reduce importurilor și deficitul comercial. În acest mod, activitatea din industria prelucrătoare își va majora contribuția la creșterea produsului intern brut cu impact direct asupra veniturilor bugetare. Schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare are un impact favorabil asupra mediului de afaceri, deoarece sprijină dezvoltarea sustenabilă a întreprinderilor din sectorul industriei prelucrătoare și dezvoltarea lanțurilor valorice și a prezenței românești în cadrul lanțurilor valorice europene/internaționale”, precizează MEAT.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.