Gravuri de Rembrandt și Dürer, scoase la licitație la Artmark
Numărul 6, 21-27 februarie 2017 » Roza vânturilor
Gravuri semnate de Rembrandt van Rijn, Albrecht Dürer, Lucas Cranach și William Hogarth vor fi scoase la vânzare, în premieră pe piața românească de artă, la Licitația de Hârtii Rare organizată de Casa Artmark, informează News.ro. Licitația va avea loc joi, 2 martie, începând cu ora 20.00, la Athénée Palace Hilton București, și va cuprinde și litografia Mademoiselle Marcelle Lender de Henri Toulouse-Lautrec, precum și o serie de manuscrise și cărți rare.
Lucrările scoase la licitație semnate de maestrul olandez Rembrandt van Rijn sunt Tânăr cu beretă de catifea (Ferdinand Bol) (estimată între 8.000 și 10.000 euro), Cei trei copaci (estimată între 3.000 și 4.000 euro) și Canal cu barcă și pod (estimată între 5.500 și 7.500 euro).
Totodată, sunt puse în vânzare și câteva gravuri ale lui Albrecht Dürer: Cavalerul, Moartea și Diavolul (6.000-8.000 euro), Sfântul Anton în fața unui oraș (5.000-6.000 euro), Sfântul Ieronim în chilia sa (3.000-3.500 euro).
Toate acestea, precizează reprezentanții Casei Artmark, au aparținut, la un moment dat, legendarei colecții Paul Davidsohn, ce a însumat odată aproximativ 10.000 de gravuri din secolele XV-XVIII ale marilor maeștri europeni, probabil cea mai mare colecție de gravură importantă din lume.
Dintre cărțile și manuscrisele rare, de colecție, ce vor putea fi admirate la licitație amintim Naturalis historia de Gaius Plinius Secundus (Frankfurt, 1565) sau Biblia lui Luther (Nürnberg, 1702), Scrisoarea trimisă de împărăteasa Maria Theresia baronului Samuel von Brukenthal sau Firmanul emis sub ordinul sultanului Mahmud II.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale