Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Green eDIH anunță înscrierea în Procedura națională de selecție pentru Rețeaua EDIH derulată de ADR

Green eDIH anunță înscrierea în Procedura națională de selecție pentru Rețeaua EDIH derulată de ADR

Numărul 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020  »  Conectarea la era digitală

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a devenit, recent, membru al Green Digital Innovation Hub (Green eDIH) – rețea europeană de centre de inovare digitală (European Digital Innovation Hubs – eDIH), organizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). 

Green Digital Innovation HUB (Green eDIH) anunță înscrierea în Procedura națională de selecție pentru Rețeaua EDIH derulată de ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României), fiind singurul HUB de inovare digitală din regiunea București-Ilfov care funcționează exclusiv DIGITAL, având un concept unic si inovator ce ii va permite sa devina cel mai important Centru de Excelenta in Digitalizare si Inovare din regiune.

Digital HUB-ul s-a constituit pentru a sprijini alinierea regiunii București-Ilfov la standardele europene de digitalizare, inovare si cercetare-dezvoltare prin intermediul tehnologiilor verzi de ultima generație. Green eDIH vine în întâmpinarea entităților regionale si naționale: Asociațiilor, Clusterelor, Structurilor Patronale, Mediului Academic, Institutelor de Cercetare și Statistică, Companiilor private de tip IMM si a companiilor mari, Autorități Locale si Centrale, precum și a oricărei entități care poate aduce plus valoare dezvoltării alerte și eficiente ulterioare, facilitând accesul acestora la toate resursele necesare pentru a implementa cu succes transformarea digitală prin inovare si transfer de cunoștințe avansate.

Înscrierea noilor membri din regiunea București-Ilfov se face exclusiv DIGITAL, prin aplicarea online pe website oficial: www.DIH.green

“Transformarea digitală înseamnă o mai mare concentrare asupra oamenilor și va trebui să pună în practică și să adauge valoare conceptelor „e”, de la eCitizen la eGovernment, pentru a crea un ecosistem al colaborării eficiente om-tehnologie. Credem cu tărie că, în contextul rețelelor interconectate ale viitorului digital, indispensabilele Supra-Specializări (High Specialisations) vor putea fi obținute doar prin dezvoltarea accelerată a competențelor digitale”, a declarat Gabriel MUNTEANU, Președinte Green Technology CLUSTER, Green eDIH Governor.

”Testează înainte de a investi” este numai una dintre provocările pe care le întâmpină piața atunci când dorește să investească în inovație, iar GeDIH vine să ofere soluția ideala prin colaborarea în vederea construirii de prototipuri care să fie testate în cadrul ecosistemului de parteneri creat. 

Misiunea Green eDIH este de a asigura un ecosistem de inovare digitală bazat pe tehnologiile verzi (eco-friendly) pentru economia privată și administrația publică din regiunea București-Ilfov. Viziunea Green eDIH se bazează pe ambiția de a transforma modul de operare al actorilor implicați în mediul public și cel privat, prin sprijinul acordat acestora în procesul de adoptare a celor mai noi tehnologii (AI, ITS, HPC, Smart City, Digitalizare, Securitate Cibernetică, Matchmaking, Big Data, Aeronautical Research, HighTech Legal), cu scopul de a se alinia la standardele europene în ceea ce privește dezvoltarea durabilă si verde.

Pentru a susține și a accelera inovația prin intermediul tehnologiilor digitale verzi, Green eDIH a creat din start cinci Programe Digitale care vor integra si extinde funcțiile  principale ale unui EDIH: GreenTech Academy, GreenTech Network, GreenTech Starter, GreenTech Policy și GreenTech Projects.

CONTEXT EUROPEAN SI NATIONAL:

Centrele europene de inovare digitală (European Digital Innovation Hubs – EDIH) oferă acces la expertiză tehnică și experimentare, astfel încât, cei interesați să poată „testa înainte de a investi”. De asemenea, oferă servicii de inovare, consultanță pentru finanțare, formare și dezvoltarea competențelor necesare pentru o transformare digitală de succes.

În contextul noului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, Comisia Europeană a propus un nou program de finanțare, dedicat, în exclusivitate, susținerii transformării digitale a economiei și societății europene. Programul Europa Digitală vizează îmbunătățirea competitivității UE la nivel internațional prin investiții importante în dezvoltarea capacităților strategice ale Uniunii, susținând dezvoltarea unor domenii cheie, precum inteligența artificială, calculul numeric de înaltă performanță (high-performance computing – HPC), securitate cibernetică, competențe digitale avansate, digitalizarea administrației publice și interoperabilitate.

Rolul centrelor europene de inovare digitală (European Digital Innovation Hubs – eDIH) este de a se asigura că soluții digitale inovatoare, bazate pe noile tehnologii, sunt integrate în activitatea curentă a companiilor și administrațiilor publice. Astfel, centrele de inovare digitală oferă posibilitatea de a putea experimenta și testa aceste tehnologii, pentru a le aplica în funcție de necesitățile specifice domeniului de activitate a fiecărei companii sau instituții din sectorul public.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.