Groupama Asigurări: Seceta extremă a produs peste 80% din pagubele anului agricol 2019-2020
Telex » Știri 13 octombrie 2020
Seceta extremă a produs peste 80% din pagubele anului agricol 2019-2020, susţin reprezentaţii Groupama Asigurări, companie care a plătit până în prezent daune în valoare de 37 milioane de lei, majoritatea cauzate de secetă, furtuni şi grindină.
De asemenea, în baza dosarelor deja avizate până la această dată, valoarea totală a daunelor plătite se va situa în jurul sumei de 100 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al companiei remis AGERPRES, culturile cele mai afectate sunt cele de porumb şi floarea soarelui, pe fondul unui trend ascendent al secetei extreme, care a produs peste 80% din pagube.
„Fermierii români sunt vulnerabili în calea fenomenelor meteo extreme din ce în ce mai frecvente, înregistrând pagube tot mai mari şi mai greu de depăşit de la un an la altul. Agricultura este, însă, o parte determinantă a economiei noastre, România fiind al 5-lea producător agricol din Uniunea Europeană. Astăzi, suntem singura companie care acoperă riscul de secetă cu un produs care este subvenţionabil, construit pe nevoile reale ale fermierilor şi care se bazează pe realitatea fiecăruia dintre ei. În acelaşi timp, urmărim evoluţia dosarelor de daună, răspundem rapid cererilor fermierilor şi colaborăm îndeaproape cu ei pentru a-i putea ajuta şi pe termen lung (... ) Fermierii români vor putea în continuare să-şi asigure culturile împotriva celor mai frecvente riscuri precum secetă, grindină, furtună, ploi excesive, incendiu, arşiţă sau îngheţuri”, a declarat Călin Matei, director general adjunct, Groupama Asigurări.
Acesta susţine că pentru sustenabilitatea agriculturii pe termen mediu şi lung este, însă, nevoie şi de un set de măsuri de prevenţie care ar putea reduce frecvenţa şi gradul de distrugere provocat de fenomenele extreme, o legislaţie simplificată şi mai puţină birocraţie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial