Având în vedere că astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, Grupul de Comunicare Strategică face, printr-un comunicat, o serie de precizări privind măsurile de carantină şi izolare.

Astfel, carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, pentru persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:

- sosesc din zone în care riscul epidemiologie este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu;

- au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală infecto-contagioasă.

Carantina în spaţii special desemnate de către autorităţile competente (carantina instituţionalizată) se realizează în următoarele situaţii:

- dacă persoanele pentru care se instituie măsura de carantină declară pe propria răspundere că nu îşi pot asigura condiţiile de separare fizică la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea;

- în cazul nerespectării măsurii de carantină la domiciliu sau la locaţia declarată, pe durata acesteia, deşi persoana respectivă a consimţit-o la data instituirii.

În situaţia în care o persoană refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea, sau dacă încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau organele de control recomandă, iar reprezentantul direcţiei de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, dacă aceştia constată riscul de transmitere a unei boli infecto-contagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control şi se comunică de îndată persoanei în cauză. Măsura se instituie pe durata perioadei de incubaţie specifice bolii infecto-contagioase suspicionate. Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubaţie sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, din acel moment fiindu-i aplicabile dispoziţiile privitoare la măsura izolării.

În scopul prevenirii răspândirii bolii infecto-contagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura carantinei recomandate în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul, locaţia declarată pentru carantină sau, după caz, spaţiul special desemnat de autorităţi, fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică.

Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Izolarea persoanelor se instituie la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora.

Izolarea persoanelor se instituie cu acordul acestora, iar în lipsa acordului, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infecto-contagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii infecto-contagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare ori la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infecto-contagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

În situaţia în care persoanele refuză măsura izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locaţie alternativa ataşată acesteia. Decizia are caracter individual şi se comunică de îndată persoanei în cauză.

În situaţia în care persoanele prevăzute refuză măsura izolării prelungită şi recomandată sau dacă persoanele încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se va emite în cel mult două ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control şi se comunică de îndată persoanei în cauză.

Măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

Dacă persoana este un minor, măsura izolării se instituie pentru acesta la domiciliul aparţinătorului ori la locaţia declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată acesteia se instituie potrivit reglementărilor în vigoare. Aparţinătorul minorului este supus măsurii carantinării în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică.

Atât măsura carantinării, cât şi cea a izolării pot fi contestate în instanţă.

Comunicarea actelor de procedură, inclusiv înregistrarea acţiunii, se realizează în format şi prin mijloace electronice.

De asemenea, prin Hotărârea CNSU numărul 36 din 21 iulie 2020 au fost stabilite categoriile de persoane exceptate de la măsura carantinării.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)