MyWIZ - Business în cloud
Guvernatorul BNR susține că nu există motive pentru noi reduceri ale dobânzii de politică monetară

Guvernatorul BNR susține că nu există motive pentru noi reduceri ale dobânzii de politică monetară

Telex » Știri 16 aprilie 2021  

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, susține că nu există motive pentru noi reduceri ale dobânzii de politică monetară și precizează că BNR este pregătită să asigure flexibilitatea țintei de inflație, informează Agerpres. „Autoritățile române vor continua să mențină măsuri de sprijin adecvate. Pe plan fiscal credem că există avantaje pentru începerea procesului de consolidare. Pe plan monetar, nu vedem motive pentru noi reduceri ale dobânzii de politică monetară și suntem pregătiți să asigurăm flexibilitatea țintei de inflație, având în vedere nivelul destul de ridicat al datoriei. În ceea ce privește cursul de schimb, suntem pregătiți să asigurăm mai multă flexibilitate, ținând cont de rolul de ancoră a încrederii sociale în cazul României”, a pus guvernatorul BNR, în cadrul unui discurs susținut la conferința FMI - Regional Economic Outlook: Europe.

BNR a redus rata dobânzii de la 2,5% în martie anul trecut până la 1,25% în prezent.

Referindu-se la măsurile adoptate de Guvernul României și Banca Națională în contextul pandemiei, Mugur Isărescu a apreciat că autoritățile au acționat decisiv și eficient, folosind un mix de măsuri fiscale, monetare, macro și microprudențiale, iar aceste acțiuni de politică monetară și fiscală au împiedicat cele mai grave consecințe ale pandemiei. România a avut una dintre cele mai ușoare contracții din Europa în 2020 (minus 3,9%) și se așteaptă la una din cele mai puternice reveniri în 2021, 6%, conform celor mai recente prognoze ale FMI.

Potrivit guvernatorului BNR, măsurile adoptate de autoritățile române au fost luate ținând cont de particularitățile economiei la începutul acestei crize sanitare. Începând din 2016, creșterea a fost susținută în principal de creșterea salariilor și a consumului, în timp ce dezechilibrele fiscale și externe s-au extins. Pe acest fundal, impactul inițial al crizei a fost puternic, adâncind dezechilibrele existente, și marcat de creșterea presiunilor temporare pe partea ofertei, în special a produselor alimentare, deprecierea monedei naționale și creșterea nevoilor de lichiditate.

„De aceea, autoritățile au luat măsuri fiscale privind cu atenție la spațiul fiscal existent. Pe același front, banca centrală a redus rata de politică la jumătate și a achiziționat obligațiuni de stat pe piața secundară, fără a neglija ținta inflației și stabilitatea relativă a cursului de schimb. Deoarece măsurile monetare luate au fost adecvate, ratele dobânzii sunt acum la niveluri istorice scăzute și nu a fost nevoie să inundăm piața cu lichiditate”, a subliniat Mugur Isărescu.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.