Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Guvernul a adoptat Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Guvernul a adoptat Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Telex » Știri 6 septembrie 2021  

50 miliarde lei pentru investiții în realizarea și reabilitarea rețelelor de apă, canalizare, gaz și modernizarea drumurilor județene și comunale

Executivul a adoptat Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, care va avea un buget de 50 de miliarde de lei și se va derula timp de minimum șase ani. Este vorba despre un program de investiții pentru autoritățile locale care – potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), instituția care l-a inițiat – creează cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanță națională, care susțin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră și tehnico-edilitară. Aceasta va permite unităților administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiții, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esențiale al întregii populații, creșterea calității vieții și evitarea riscului de depopulare în comunitățile subdezvoltate. „Programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituțiile care gestionează fonduri naționale și europene în vederea atingerii țintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului și apelor”, spun inițiatorii.

În cadrul programului se pot realiza obiective de investiții care constau în realizarea de construcții noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare la construcții existente și care se încadrează în cel puțin una din următoarele categorii de investiții: a) alimentări cu apă și stații de tratare a apei; b) sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate; c) drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților; d) poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice; e) sisteme de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale.

Beneficiarii programului sunt unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, pentru investițiile realizate prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară.

Potrivit ministrului de resort, Cseke Attila, „aceste investiții sunt vitale, asigură accesul cetățenilor la unele servicii publice de bază. 57% din drumurile județene și 80% din drumurile comunale necesită reabilitare, iar 70% din localități nu sunt racordate la rețeaua de distribuție de gaze. Totodată, 29% din localități nu dispun de rețea de apă și 57% de rețea de canalizare în condițiile în care o problemă des amintită este lipsa toaletelor din școlile rurale”. Ministrul a precizat că autoritățile locale pot accesa fondurile disponibile, digital, în mod transparent, printr-o aplicație pusă la dispoziție recent de MDLPA. „Prevederile actului normativ care reglementează acest program au fost îmbunătățite în ultima perioadă când propunerea a fost supusă dezbaterii publice”, a mai adăugat ministrul.

Totodată, programul conține unele garanții privind durabilitatea investițiilor realizate din bani publici. Astfel, drumurile pot fi reabilitate doar dacă în localitate a fost deja construită o rețea de apă și canalizare, evitând astfel distrugerea drumurilor noi, pentru a amplasa țevile necesare acestor construcții. „Indignarea oamenilor este justificată atunci când se intervine ulterior la o lucrare de modernizare de drum pentru a descoperi asfaltul și a amplasa țevile necesare rețelelor de apă și canalizare. Prevederile Programului Anghel Saligny exclud astfel de situații. Vom construi mai întâi rețelele de utilități și doar ulterior drumurile”, a conchis Cseke Attila.

OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny” a fost publicată în  Monitorul Oficial nr. 849 din 6 septembrie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.