Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Guvernul a aprobat înființarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate

Guvernul a aprobat înființarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate

Telex » Știri 28 august, 15:33  

Executivul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Ordonanța de Urgență care vizează reorganizarea unor instituții publice din domeniile mediului, apelor și pădurilor, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Prin noul act normativ, se înființează Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, având ca scop îmbunătățirea gestionării procedurilor de obținere a actelor de reglementare în domeniul mediului și administrarea eficientă a ariilor naturale protejate.

Potrivit unui comunicat al MMAP, noua agenție va fi creată prin fuziunea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și a agențiilor de protecția mediului subordonate anterior Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Agenția va prelua personalul, atribuțiile și activitățile acestor entități. "Înființarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate reprezintă un pas important pentru consolidarea capacității administrative și simplificarea procedurilor pentru cetățeni și agenții economici, care vor putea obține avizele și autorizațiile necesare dintr-un singur loc. De asemenea, vom elimina toate deficiențele existente astăzi în administrarea ariilor naturale protejate, prin realocarea capacității administrative acolo unde este cu adevărat nevoie", a declarat ministrul de resort, Mircea Fechet.

Agenția va avea următoarele atribuții principale: implementarea politicilor, strategiilor și legislației naționale în domeniul protecției mediului și al ariilor naturale protejate, emiterea actelor de reglementare, administrarea ariilor naturale protejate și asigurarea funcționării laboratoarelor naționale de referință pentru monitorizarea calității aerului, radioactivității mediului, zgomotului ambiant și gestionării deșeurilor. De asemenea, agenția va propune strategii și programe pentru conservarea ariilor naturale protejate și a speciilor de floră și faună protejate, va coordona și verifica implementarea planurilor de management pentru aceste arii și va monitoriza capitalul natural printr-un sistem informatizat.

Organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate vor fi stabilite printr-o Hotărâre de Guvern, care urmează să fie adoptată în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență. Agenția va funcționa ca instituție publică cu personalitate juridică, subordonată autorității publice centrale pentru protecția mediului și va fi finanțată de la bugetul de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.