Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Guvernul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2

Guvernul a aprobat Memorandumul privind înființarea Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2

Telex » Știri 19 noiembrie 2020  

Executivul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. Acesta este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. „Comitetul naţional va prezenta strategia şi planul de acţiune privind vaccinarea anti-Covid 19 şi va realiza implementarea acestora”, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Conducerea Comitetului este asigurată de un preşedinte desemnat prin decizie a prim-ministrului, iar activităţile desfăşurate vor fi organizate pe trei domenii prioritare: a) Comunicare; b) Logistică; c) Activitate medicală – vaccinarea propriu-zisă şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale (RAPI).

Rolul Comitetului este de a organiza şi coordona activităţile privind vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2, pe următoarele tipuri de responsabilitate: Informare şi comunicare pentru personalul medico-sanitar şi populaţia generală; Organizarea centrelor de vaccinare şi coordonarea derulării activităţii acestora; Asigurarea procesului logistic necesar desfăşurării activităţilor aferente procesului de vaccinare; Identificarea nevoii de resurse umane necesare pentru echipele de vaccinare; Elaborarea de proceduri de lucru necesare implementării în mod unitar a activităţilor legate de procesul de vaccinare.

Activităţile Comitetului vor fi desfăşurate de reprezentanţi ai instituţiilor implicate din cadrul Ministerul Sănătăţii şi al instituţiilor din subordinea, în coordonarea şi sub autoritatea MS, cu rol în sănătatea publică (INSP, ANMDMR), Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, precum şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România şi organizaţiilor profesionale de profil.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.