Guvernul a modificat data intrării în funcțiune a sistemului de garanție-returnare (SGR); acesta trebuie să devină operațional până la 30 noiembrie 2023
Telex » Știri 6 octombrie 2022
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile. Potrivit actului normativ, data de 30 noiembrie 2023 devine data începând cu care SGR devine obligatoriu pentru toți producătorii de produse ambalate în ambalaje SGR. Astfel, aceștia pot să-și îndeplinească obiectivele de returnare conform prevederilor legale, prin intermediul administratorului SGR.
„Prin actul normativ aprobat, operaționalizarea SGR intră în linie dreaptă. Începând de acum, administratorul RetuRo are la dispoziție puțin peste 12 luni pentru a pune în funcțiune sistemul, la nivel național. Având în vedere complexitatea sa, SGR poate fi considerat unul dintre cele mai mari proiecte logistice realizate în România și va avea o contribuție esențială în atingerea țintelor ambițioase de colectare și reciclare pe care țara noastră și le-a asumat. După punerea în funcțiune, vom avea al doilea cel mai mare astfel de sistem din Europa, după cel din Germania. Dar, chiar dacă vorbim despre un proces de implementare foarte complex, o provocare reală pentru toți factorii implicați, un lucru este cert: România are nevoie de un SGR 100% operațional în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să scăpăm odată pentru totdeauna de tonele de deșeuri aruncate la întâmplare, pe drumuri, în șanțuri, pe câmpuri, în lacuri sau râuri”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Potrivit unui comunicat al MMAP, actul normativ aduce, de asemenea, o serie de alte modificări și completări asupra prevederilor HG nr. 1074/2021 în ceea ce privește activitatea administratorului SGR, precum și asupra obligațiilor producătorilor și comercianților.
Remintim că la 24 august 2022 a fost aprobat actul normativ privind desemnarea administratorului sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje. Astfel, S.C. RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A., persoană juridică română, unică la nivel național, a fost desemnată exclusiv pentru a implementa, gestiona, opera și a asigura finanțarea sistemului de garanție-returnare. S.C. RetuRo Sistem Garanție Returnare S.A. este o entitate în care se regăsesc reprezentanții producătorilor, ai comercianților, dar și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu un procent de 20% din acțiuni.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial