Guvernul a stabilit cadrul legal pentru demararea proiectelor din domeniile transport, deșeuri și sănătate, finanțate din fonduri externe nerambursabile
Telex » Știri 8 septembrie 2022
Executivul a aprobat astăzi, prin OUG, o serie de măsuri pentru proiectele de infrastructură de transport, proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deșeurilor, proiectele privind îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc și proiectele privind investiții în infrastructuri spitalicești, finanțate din fonduri externe nerambursabile. Noul act normativ stabilește cadrul legal pentru demararea proiectelor din domeniile transport, deșeuri, îmbunătățirea sistemului de răspuns și din domeniul infrastructurii spitalicești și ambulatorii, până la aprobarea formală de către Comisia Europeană a: ● Programului Transport; ● Programului Dezvoltare Durabilă și ● Programului de Sănătate.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, se operaționalizează, astfel, o treime din fondurile alocate în Politica de Coeziune prin stabilirea mecanismelor financiare și de implementare a programelor și proiectelor. Peste 16,638 miliarde de euro din cele aproximativ 45 de miliarde de euro vor finanța proiecte de infrastructură de transport, sănătate, alimentare cu apă, gestionarea deșeurilor.
Alocările pentru care se stabilește mecanismul financiar pentru începerea investițiilor din fondurile alocate în perioada de programare 2021-2027, la nivelul Programului Operațional Transport (POT), Programului Operațional Dezvoltare (PODD) Durabilă, Programului Operațional Sănătate (POS) sunt:
e) infrastructura de sănătate – 2,9 miliarde euro, care vizează prioritățile: ▪ Finanțarea spitalelor regionale; ▪ Investiții în cabinetele de medicină de familie/primară + ambulatorii; ▪ Servicii de reabilitare, paliație și îngrijiri pe termen lung adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației; ▪ Infrastructură și echipamente în domeniile oncologie și transplant.
În mod specific, Ordonanța de Urgență prevede posibilitatea introducerii în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a creditelor de angajament și bugetare necesare proiectelor din cadrul Programului de Transport, Programului Dezvoltare Durabilă și Programului de Sănătate. De asemenea, se permite desfășurarea activităților aferente autorităților de management, și anume evaluare, contractare, acordare de avize de principiu, monitorizare, autorizare de cheltuieli si efectuare de plăti pentru prioritățile de finanțare incluse în cadrul Programului de Transport, Programului Dezvoltare Durabilă și Programului Sănătate. Ulterior aprobării celor trei programe, proiectele vor fi reevaluate pe cadrul legal și procedural aferent acestora cu adiționarea modificărilor rezultate, dacă este cazul. „Cheltuielile efectuate până la aprobarea Programului de Transport, Programului Dezvoltare Durabilă și Programului de Sănătate vor fi solicitate Comisiei Europene după aprobarea formală a acestora. Acest demers are în vedere lecțiile învățate în decursul celorlalte perioade programatice pentru a evita întârzierile în pregătirea, evaluare și contractarea proiectelor de infrastructură”, precizează Executivul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane