MyWIZ, secretul contabililor de succes
Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9.500 de obiective de investiții

Numărul 2, 24-30 ianuarie 2017  »  Prim-plan decizional

Executivul a extins, prin ordonanță de urgență, categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învățământ și sănătate. Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar (respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii), a unităților sanitare, inclusiv a spațiilor afectate desfășurării activității unor cabinete medicale de permanență. Se au în vedere, totodată, realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural.

Pentru obiectivele de investiții aflate în finanțare la 31 decembrie 2016, care constituie etapa I a Programului național de dezvoltare locală, se vor asigura fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora.

Începând cu anul 2017 se instituie etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, în cadrul căreia se va asigura finanțarea a 9.500 de obiective de investiții noi introduse în program, în domeniile care se referă la realizarea investițiilor publice în infrastructura locală, prevăzute la art. 7 din OUG nr. 28/2013. Dintre acestea, 2.500 sunt creșe și grădinițe, iar 2.000 sunt unități de învățământ preuniversitar, care necesită efectuarea de lucrări pentru obținerea autorizațiilor de funcționare și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional. Pentru aceste lucrări se asigură finanțarea multianuală, până la finalizarea acestora.

Începând cu anul 2017, prin subprogramul Instituții de învățământ superior de stat, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Compania Națională de Investiții CNI SA, se va asigura cu prioritate finanțarea a 30 de spații cu destinația de cămine pentru studenții instituțiilor de învățământ superior de stat, până la finalizarea acestora.

De asemenea, prin actul normativ adoptat a fost completată OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. Astfel, beneficiarii privați ai proiectelor finanțate în cadrul programelor din perioada 2007-2013, care intră sub incidența schemelor de ajutor de stat/minimis, pot solicita deschiderea unui cont de disponibil distinct la unitățile Trezoreriei Statului în a căror rază teritorială aceștia sunt înregistrați fiscal, cu avizul instituțiilor publice în cadrul cărora funcționează autorități de management cu responsabilități în închiderea Programelor Operaționale 2007-2013. Aceste instituții virează sumele reprezentând contravaloarea fondurilor externe nerambursabile, a cofinanțării de la bugetul de stat și TVA, după caz, în contul distinct de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele beneficiarilor privați care se folosesc de schema de ajutor de stat/minimis, ale căror cheltuieli au fost suspendate la rambursare, din cauza unei suspiciuni de fraudă aflate în investigație la data depunerii declarației finale. Sumele încasate în contul distinct de disponibil au destinație specială și nu sunt supuse executării silite pe perioada păstrării în acest cont.

Procedura privind deschiderea și funcționarea conturilor distincte de disponibil prevăzute se aprobă prin ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și al ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.