Simplificarea procedurilor de gestionare a fondurilor europene
Numărul 33, 15-21 noiembrie 2016 » Direct de la sursă
Executivul a aprobat Ordonanța de urgență privind modificarea și completarea OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Actul normativ adaptează cadrul financiar aplicabil proiectelor finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, în vederea efectuării plăților în valută de către autoritățile de management pentru a onora acordurile de finanțare cu entitățile gestionare ale Fondului de Fonduri. Totodată, Ordonanța de urgență – inițiată de Ministerul Fondurilor Europene (MFE) – vizează simplificarea condițiilor de implementare a proiectelor care presupun participarea unor autorități publice și instituții ordonatori de credite secundari sau terțiari din subordinea sau coordonarea acestora cu scopul fluidizării și eficientizării fluxurilor financiare și a condițiilor de finanțare și rambursare. „Modificarea ordonanței permite autorităților de management care încheie acorduri pentru instrumente financiare să gestioneze și să efectueze plăți în euro conform angajamentelor asumate și, de asemenea, instituțiilor aflate în subordinea și/sau coordonarea altor instituții (ordonatori secundari sau terțiari de credite) să gestioneze în mod direct componente ale proiectelor în acord cu prevederile cererii de finanțare, fără a impune obligativitatea existenței unui parteneriat”, a precizat Dragoș-Cristian Dinu, ministrul Fondurilor Europene.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc