Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
De la 1 ianuarie 2019, salariului minim brut va fi diferențiat, de 2.080 lei, respectiv 2.350 de lei – pentru angajaţii cu studii superioare

De la 1 ianuarie 2019, salariului minim brut va fi diferențiat, de 2.080 lei, respectiv 2.350 de lei – pentru angajaţii cu studii superioare

Numărul 48, 11-17 dec. 2018  »  Curier legislativ

De la 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va fi de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern. Prin excepție de la prevederile menţionate anterior, potrivit aceluiaşi act normativ, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, va fi de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră.

Reamintim că, la 9 noiembrie a.c., Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care a creat cadrul legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată diferențiat, prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor și al vechimii în muncă.

Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 1.900 lei la 2.080 lei reprezintă o creștere de 9,47%, iar pentru personalul încadrat pe funcții cu nivel de studii superior și o vechime în muncă de cel puțin un an, majorarea de la 1.900 lei la 2.350 lei reprezintă o creștere de 23,68%.

Ponderea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 2.080 lei în câștigul salarial mediu brut de 4.657 lei, prognozat pentru anul 2019 de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, este de 44,66 %.

Documentul prevede, de asemenea, că toate drepturile și obligațiile stabilite potrivit legii prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 2.080 lei. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.